Numărul turiștilor care au vizitat România a crescut în noiembrie 2016 cu 6,3%

Diana Dorner / 05.01.2017
Numărul turiștilor care au vizitat România a crescut în noiembrie 2016 cu 6,3%

Sosirile şi înnoptările în hotelurile și pensiunile din România au înregistrat creşteri cu 6,3%, respectiv 0,1%, în noiembrie 2016, comparativ cu aceeaşi lună din 2015, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comparativ cu luna noiembrie 2015, în luna noiembrie 2016 numărul vizitatorilor străini care au ajuns în România a crescut cu 8,3%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 24%.

În luna noiembrie 2016, 769.700 de persoane au fost înregistrate în structurile de primire turistică din țară, în creştere cu 6,3% faţă de cele din luna noiembrie 2015. Din numărul total de sosiri, raportat la aceeași perioadă, românii au reprezentat 78,3%, în timp ce turiştii străini 21,7%, ponderi similare cu cele din luna noiembrie 2015, mai arată INS.

Totodată, cei mai mulți străini care s-au cazat la hotelurile și pensiunile din țară sunt din Europa (76% din totalul turiştilor străini), iar din aceştia 83,9% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene (UE). Dintre cetățenii UE, cei mai mulți au fost din Bulgaria (32,2%), Ungaria (25,4%), Italia (8,9%), Germania (6,5%), Polonia (6,1%) şi Franța (3,2 %).

Totodată, INS arată că durata medie a şederii  în luna noiembrie 2016 a  fost de  2,2 zile la turiştii români şi 1,8 zile la turiştii străini. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2016 au însumat peste 1,65 milioane, în creştere cu 0,1 % faţă de cele din luna noiembrie 2015.

“Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna noiembrie 2016 81,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 18,7%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut‐o cei din Europa ( 76,3% din total turişti străini), iar din aceştia 83,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene”, mai precizează INS.

Cei mai mulţi turişti care au venit în România, în primele 11 luni ale anului 2016, sunt din Germania, Israel, Italia şi Franţa.

Tags:
Citește și...