Etihad și Emirates, printre companiile aeriene care vor plăti compensaţii pasagerilor pentru întârzieri

vocea.biz / 25.02.2017
Etihad și Emirates, printre companiile aeriene care vor plăti compensaţii pasagerilor pentru întârzieri

Companiile aeriene American Airlines, Etihad, Emirates, Singapore Airlines şi Turkish Airlines se vor supune reglementărilor europene şi vor plăti compensaţii pasagerilor pentru întârzieri.

Cele cinci companii aeriene au transmis Autorităţii Civile de Aviaţie că nu plătesc compensaţii când întârzierile curselor duc la pierderea altor zboruri de către pasageri, dar compensaţiile sunt realizate dacă pasagerii ajung în destinaţia finală cu peste trei ore întârziere, potrivit Mediafax.

Companiile aeriene trebuie să se supună reglementărilor impuse de Uniunea Europeană (UE), în 2004, care vizează compensaţii care trebuie plătite în funcţie de tipul de întârziere.

Legea a fost clarificată în favoare pasagerilor prin deciziile Curţii de Justiţie Europene şi Curţii de Apel din Marea Britanie, în 2014.

Totuşi, în fiecare an, pasagerii sunt nevoiţi să dea în judecată sau să ameninţe că dau în judecată compania pentru compensaţii.

Spre exemplu, Emirates este implicat într-un caz la Curtea de Apel după ce a refuzat să plătească unor pasageri compensaţii pentru întârzierea zborurilor.

În prezent, regula compensaţiilor pentru întârzieri, care ar trebui să fie cauzate de compania aeriană, acoperă cursele care pleacă de pe aeroporturile Uniunii Europene şi sunt operate de orice companie şi zborurile care ajung pe aeroporturile din UE şi sunt operate de o companie din UE.

Întârzierile de peste trei ore la cursele scurte sunt compensate cu 250 de euro. Întârzierile de peste trei ore la cursele medii sunt compensate cu 400 de euro. Întârzierile între trei şi patru ore la cursele lungi sunt compensate cu 400 de euro, iar zborurile de lungă durată care au întârzieri de peste patru ore vor fi compensate cu 300 de euro sau cu 600 de euro, pentru cele de peste patru ore.

Autoritatea Civilă de Aviaţie susţine că Emirates este compania care a primit cele mai multe plângeri pentru neplata compensaţiilor.

În cazul în care o compania refuză să se supună reglementatorilor, compania ar putea fi amendată în situaţia în care cazul ajunge în instanţă.

Citește și...