Studenții nu vor avea restricții privind călătoriile gratuite pe calea ferată. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că OUG 2/2017 nu va fi modificată.
Răzvan Cuc și președintele PSD, Liviu Dragnea, au discutat sâmbătă pe marginea amendamentului depus în Parlament, prin care studenților urma să le fie limitate călătoriile gratuite doar între localitatea de domiciliu și cea în care studiază.
“În urma discuţiei, s-a convenit cu privire la faptul că toate măsurile cuprinse în Programul de Guvernare vor fi respectate şi implementate, iar în cazul gratuităţii călătoriilor studenţilor pe calea ferată aceasta nu va fi modificată şi va rămâne în forma prevăzută în OUG nr 2/2017”, se arată în comunicatul transmis sâmbătă de Ministerul Transporturilor.
Comisia de buget-finanţe a Senatului a dat, marţi, aviz favorabil, cu amendamente, proiectului de Lege de aprobare a OUG 2/2017 care prevede că studenţii beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenurile companiei CFR.
Unul dintre amendamentele admise a fost cel al lui Florin Cîţu (PNL) şi Eugen Teodorovici (PSD) prin care gratuitatea era restrânsă doar la călătoriile pe care un student le face între localitatea de domiciliu şi cea în care studiază.
Un alt amendament, propus de Eugen Tedorovici şi Ştefan Mihu (PSD), stipulează că de acelaşi tratament preferenţial vor beneficia şi elevii de liceu.
Senatorul PNL Florin Cîţu, care a susţinut în Comisia de buget un amendament la OUG 2/20017 privind gratuitatea pentru studenţi la călătoria pe CFR, a anunţat, vineri, pe Facebook, că renunţă la această propunere. Cîţu susţinea că amendamentul său a fost admis de către PSD doar ca să mascheze alte ”cheltuieli faraonice” prevăzute în bugetul pe 2017.