România a ajuns să importe energie. Care este explicația Ministerului Energiei

vocea.biz / 13.02.2017
România a ajuns să importe energie. Care este explicația Ministerului Energiei

România a început în dimineaţa zilei de luni să importe energie electrică, consumul depăşind producţia. Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, a precizat, pentru Mediafax, că este vorba despre o cantitate mică de energie, importată la un preţ mai mic decât cel din producţia internă.

Importul realizat în această dimineaţă „a fost unul în interesul consumatorului final din România”, se arată într-o notă transmisă luni de Ministerul Energiei.

„România nu înregistrează probleme în asigurarea necesarului de energie din producţia internă: există suficiente unităţi de producţie şi stocuri de combustibili pentru acoperirea întregului necesar de consum al ţării, România înregistrând inclusiv disponibilităţi pentru export (de exemplu, azi noapte – n.n. duminică spre luni – România a exportat în intervalul 3, circa 483 de MWh/h). Importul de energie electrică din data de 13 februarie 2017 înregistrat în intervalul 9 s-a realizat prin intermediul pieţei pentru ziua următoare, cuplată cu pieţele din Ungaria, Cehia şi Slovacia”, arată ministerul.

Potrivit instituţiei, „inclusiv în momentele de vârf de iarnă în care România a înregistrat consumuri istorice de energie, ţara noastră a produs circa 10.000-11.000 MWh, asigurând nu doar necesarul intern, ci şi cantităţi pentru export (circa 1.000-1.500 de MWh), România fiind un factor de echilibru în regiune”.

„Faptul că importăm la un moment dat mai multă energie decât exportăm nu înseamnă că avem o problemă în a nu ne putea asigura consumul energetic. Vorbim de cantităţi mici importate, sub 3%, 350 de MWh raportaţi la 9.000 MWh, cât este consumul României. Până la 8 dimineaţa, România exporta mai multă energie decât importa. De la ora 8 importurile au depăşit exporturile, dar vorbim despre cantităţi foarte mici. Adică consumăm mai multă energie decât producem, însă asta nu înseamnă că România este în criză, mai ales că noi, în ultima perioadă, mai mult am exportat”, a spus Răzvan Nicolescu, în prezent consultant în cadrul companiei Deloitte.

Citește și...