Plenul reunit al Parlamentului începe dezbaterea proiectului de buget de stat şi a proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, transmite News.ro.
UPDATE 15.45: Birourile Permanente Reunite au decis luni să reducă timpii de dezbatere în plenul reunit pentru proiectul de buget pe anul 2018 au fost reduşi, astfel încât se alocă cinci minute pentru dezbaterea fiecărui articol şi un minut pentru fiecare amendament. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a spus că decizia a fost luată pentru că există “o ploaie de amendamente” şi trebuie găsit un echilibru între dezbatere şi ”frenezia” depunerii lor.
„Dezbaterile generale vor începe la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat la ora 11:00 şi sunt programate să dureze o oră şi jumătate. Începând de marţi, de la ora 14:00, marţi, miercuri, joi, avem program de dezbateri pe articole, începând de la ora 14:00, până la orele 19:00 şi vineri de asemenea. Sperăm să ne încadrăm în acest timp, aşa încât să putem vota bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat până la încheierea sesiunii parlamentare”, a declarat Tăriceanu la finalul şedinţei Birourilor Permanente Reunite.
Întrebat dacă s-a decis un timp mai scurt pentru dezbaterea amendamentelor, preşedintele Senatului a spus: “Zece secunde pentru fiecare parlamentar, se cumulează timpii, este în linie cu ceea ce am utilizat ca timpi de dezbatere şi pentru celelalte proiecte asemănătoare”.
De asemenea, chestionat cu privire la faptul că opoziţia acuză Coaliţia PSD-ALDE că îi baga pumnul în gură prin reducerea timpului de dezbateri, liderul ALDE a spus că există o “ploaie de amendamente” şi din acest motiv încearcă să găsească un “echilibru între dezbatere şi frenezia depunerii amendamentelor”.
Proiectul legii bugetului de stat pe 2018 a fost adoptat vineri seară în Comisiile reunite de buget – finanţe ale Parlamentului, cu 17 voturi “pentru” şi 14 “împotrivă”.
Conform calendarului dezbaterilor, votul final este programat într-o şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în 21 decembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că proiectul de buget de stat pe anul 2018 este în analiza Administraţiei prezidenţiale, iar atunci când va fi aprobat de Parlament, se va exprima.
”Bugetul în forma de proiect – că altceva nu avem – se află la noi în analiză şi în acest moment nu m-aş exprima asupra acestei chestiuni, dar în momentul în care vom avea un buget aprobat de Parlament, mă voi referi la această chestiune”, a declarat preşedintele Iohannis, întrebat ce părere are despre bugetul pentru 2018.
Liderul PNL, Ludovic Orban, le-a declarat, duminică, jurnaliştilor, că bugetul pe anul viitor este unul care nu va creşte salariile şi pensiile românilor, iar în săptămâna care urmează “nu-şi au locul” dezbaterile pe legile justiţiei, ci este mai important bugetul de stat şi discutarea amendamentelor depuse de opoziţie.
“Este un buget prin care nu cresc veniturile oamenilor, nu cresc salariile nici în sectorul privat, nici în sectorul public. Ce să mai vorbim de promisiunea de creştere cu 25% (a salariilor – n.r.), care nu este onorată. De asemenea, nu cresc pensiile, este un buget care nu are un fundament serios şi nu înţelegem unde se risipeşte creşterea economică atât din acest an, cât şi creşterea economică prognozată pe anul viitor, de 5,5%. (…) Din păcate, toate amendamentele de fond care au fost formulate de PNL au picat în Comisia de buget – finanţe. Singurul amendament adoptat a fost cel legat de acordarea intergrală a impozitului pe venit către autorităţile locale, pentru a împiedica jaful pus la cale de Guvern împotriva bugetelor locale. Acest amendament a trecut în Comisia de buget – finanţe şi tragem nădejde că o să treacă şi de plenul Camerelor reunite. Guvernul actual a făcut o gaură imensă în bugetele locale – peste un miliard de euro”, a spus Orban.
Întrebat dacă are vreo speranţă că parlamentarii vor ţine cont de îndemnul primarilor de a nu vota bugetul dacă acesta nu conţine amendamentul de acordare intergrală a impozitului pe venit către autorităţile locale, Orban a spus că nu are speranţe în “starea de legume în care se găsesc azi marea majoritate a parlamentarilor”.
Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament au aprobat un amendament la Legea bugetului de stat pe 2018 creşterea cotelor defalcate din impozitul pe venit care se transferă bugetelor locale de la 71,5% la 100%.
Măsura este luată pentru a compensa o parte din diminuarea cotei de impozitare a impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Cabinetul Tudose estimează o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (196 miliarde euro), potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.
Proiectul de buget pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.
În proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru acordarea de vouchere de vacanţă pentru toţi salariaţii din sistemul public, creşterea salariului minim şi mediu net în întreaga economie (public şi privat) cu 9%, majorarea, de la 1 iulie, a pensiilor cu 10% şi a pensiei minime cu 23%, potrivit Guvernului. Legat de persoanele cu dizabilităţi, bugetul prevede creşterea indemnizaţiei acestora cu 30% de la 1 ianuarie.
În acelaşi timp, în buget s-au alocat 4,5 miliarde lei pentru programele de ajutor de stat care vor demara anul viitor.
Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB. Cele mai mari ponderi in veniturile bugetare pe 2018 le înregistrează contribuţiile sociale, cu 10,1%, urmate de TVA cu 6,8%, accize cu 3,3%, impozit pe salarii şi impozit pe venit cu 2,3% din PIB.
Cheltuielile bugetare pentru anul 2018 sunt estimate la 314,5 miliarde lei miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.
Totodată, cheltuielile de personal sunt estimate la 81,2 miliarde lei, o creştere de 11,6 miliarde lei faţă de anul 2017, pe fondul aplicării Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu asistenţa socială ajung în 2018 la 98,6 miliarde lei, respectiv 10,9% din PIB.
Cheltuielile cu bunurile şi serviciile vor fi în anul 2018 – 39,9 miliarde lei (4,4% din PIB), în timp ce cheltuielile cu datoria publică sunt estimate la 12,1 miliarde lei ( 1,3 % din PIB), potrivit proiectului. Cheltuielile cu investiţiile în anul 2018 vor fi de 38,5 miliarde lei ( 4,2% din PIB), în creştere cu 13 miliarde lei faţă de anul 2017, potrivit estimărilor Guvernului.