Plata defalcată a TVA aduce statului român încasări la buget de 6 miliarde de lei

Vocea.biz / 24.08.2017
Plata defalcată a TVA aduce statului român încasări la buget de 6 miliarde de lei

În cazul în care plata defalcată a TVA se va aplica de la 1 ianuarie 2018, statul român va avea încasări la bugetul de stat, în perioada 2018-2020, de șase miliarde de lei, potrivit reprezentanților Ministerului de Finanțe, citați de Mediafax.

„La nivelul ministerului se analizează completarea acestei măsuri pentru reducerea în continuare a evaziunii fiscale. Se iau în vedere şi alte măsuri care au fost propuse de mediul de afaceri, precum implementare facturării electronice, iniţial pentru entităţile care realizează operaţiuni cu instituţiile publice. Un alt mecanism este cel de taxare inversă; se analizează posibilitatea unei eventuale extinderi a acestui mecanism în zona cu risc crescut”, au precizat reprezentanţii ministerului.

Analizele au fost realizate la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi la nivelul Ministerului Finanţelor (MF).

Conturi de TVA pot fi deschise la unităţile trezoreriei statului, de către instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA, pentru încasările în lei pe care le realizează. Tot la trezoreria statului se vor deschide conturi şi de către entităţile care au relaţii comerciale cu statul, iar plătitorii de TVA pot deschide aceste conturi fie la instituţiile de credit şi ele le vor avea deschise şi la unităţile trezoreriei.

Conturile firmelor de la trezoreria statului vor fi administrate gratuit, fără să fie perceput vreun comision.

La instituţiile de credit se vor deschide conturi de TVA pentru operaţiunile în valută. Băncile nu vor percepe comisioane 90 de zile, timp în care clientul poate decide dacă doreşte acel cont.

„Banca poate să deschidă un cont de TVA automat, dar are o perioadă de opţiune de 90 de zile în care clientul să spună dacă doreşte sau nu să deschidă acel cont. În cazul în care nu îşi exprimă acea opţiune, acel cont se va închide automat, iar pe perioada respectivă, banca nu poate să perceapă un cost. Banca, dacă vrea să deschidă acest cont şi nu vrea să cheme clienţii la ghişeu, are această opţiune, potrivit reglementării”, au explicat reprezentanţii din domeniul finanţelor.

Potrivit modificărilor proiectului de ordonanţă, plata defalcată a TVA se va aplica opţional în perioada 1 octombrie – 31 decembrie, iar de la 1 ianuarie se va aplica obligatoriu.

Sursa: Pixabay.com

Citește și...