Airbus Helicopters, divizie a grupului aeronautic european Airbus, aşteaptă ca în România să aibă loc o licitaţie transparentă pentru achiziţia de elicoptere, a declarat directorul fabricii de la Braşov a companiei, Serge Durand.
Autorităţile de la Bucureşti, care trebuie să modernizeze flota civilă şi militară, curtează în egală măsură şi compania americană Bell, notează AFP, potrivit News.ro.
”Aşteptăm un anunţ vizând organizarea unei licitaţii transparente, aşa cum prevede legislaţia europeană, care să ne dea ocazia să participăm cu H215, un model polivalent”, a spus Durand.
El a adăugat că Airbus Helicopters este un partener loial al României de 50 de ani, iar compania se aşteaptă să fie tratată ca atare.
Subiectul figurează pe agenda întâlnirilor pe care preşedintele francez Emmanuel Macron le va avea în timpul vizitei de joi la Bucureşti, potrivit unor surse din cadrul grupului.
Airbus Helicopters a inaugurat în septembrie 2016 o fabrică la Braşov, în prezenţa preşedintelui de atunci, Francois Hollande. Responsabilii fabricii au spus că primele elicoptere ar putea fi produse în 2018, cu condiţia obţinerii rapide a unei comenzi importante, speranţa fiind ca România să fie primul client.
Un an mai târziu, Duran a spus că uzina nu a primit nicio ofertă concretă din partea României.
Ministerul român al Apărării a semnat în schimb, la începutul lunii august, o scrisoare de intenţie pentru achiziţia de elicoptere de luptă AH-12 Viper, produse de compania americană Bell Helicopter, cu riscul de a nemulţumi Airbus.
România, ţară membră a NATO care s-a angajat să aloce 2% din PIB pentru apărare, a mai anunţat intenţia de a cumpăra sisteme de apărare anti-rachete Patriot, în valoare de circa 4 miliarde de dolari.
Semnalând interesul Parisului pentru obţinerea de contracte militare din partea României, ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a cerut marţi omologului său român Adrian Ţuţuianu să discute despre echiparea armatei române şi despre persoectivele cooperării industriale pentru apărare, potrivit unui comunicat al ministerului român.