Peter Crook, directorul general al Provident Financial, a demisionat, iar dividendele au fost anulate, după ce compania a emis marţi al doilea avertisment din ultimele două luni referitor la profitabilitate, povocând prăbuşirea acţiunilor companiei cu 48%, transmite Reuters, citat de News.ro.
Compania a înregistrat dificultăţi în reorganizarea afacerilor cu credite la domiciliu, avertizând în iunie că profitul va scădea pe fondul problemelor legate de trecerea de la agenţii independenţi folosiţi la colectarea datoriilor la angajaţi permanenţi.
Provident Financial, care acordă credite negarantate persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile pentru a obţine finanţare din partea băncilor, consideră reorganizarea drept un mijloc de a crea o afacere mai eficientă, dar a constatat că este mai greu decât s-a aşteptat să recruteze agenţi.
Compania a anunţat marţi că ritmul progreselor redresării diviziei de credite la domiciliu este prea lent, fiind departe de îndeplinirea obiectivelor.
Performanţele de colectare a datoriilor şi ale vânzărilor sunt cu mult mai slabe faţă de anul trecut, a anunţat Provident Financial, adăugând că pierderile pre-excepţionale vor fi probabil de 80-120 milioane de lire sterline.
”Ca reacţie, este în curs o analiză profundă şi rapidă a performanţelor de creditare la domiciliu, pentru a asigura redresarea afacerii”, potrivit companiei.
În urma demisiei directorului general Peter Crook, Manjit Wolstenholme va îndeplini rolul de preşedinte executiv.
“Sunt foarte dezamăgit să anunţ deteriorarea rapidă a perspectivei pentru creditele la domiciliu. Protejarea bazei de capital a grupului prin retragerea dividendelor interimare şi probabil a dividendelor auale este răspunsul corespunzător”, a arătat Wolstenholme .
Provident Financial este prezentă şi pe piaţa din România, unde în 2016 a înregistrat o creştere de 27% a împrumuturilor la domiciliu.
Potrivit reprezentanţilor companiei, Provident a devenit cel mai mare angajator britanic din România, cu peste 3.500 de angajaţi, după decizia de a angaja toţi cei 2.900 de reprezentanţi de vânzări.
În medie, un reprezentant de vânzări Provident gestionează un portofoliu de 115 clienţi şi a avut anul trecut un venit mediu net de circa 2.000 de lei, în creştere cu 65% faţă de 2015.
Sursa foto: Captură video Youtube