Fosta fabrică de dulciuri Poiana din Brașov, scoasă la vânzare

Vocea.biz / 21.08.2017
Fosta fabrică de dulciuri Poiana din Brașov, scoasă la vânzare

Mondelez România, fosta Kraft Food, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa dulciurilor, vrea să vândă fosta fabrică Poiana din Braşov, cu minimum 2 milioane de euro (fără TVA), potrivit Mediafax.

Adunarea Generală a Acţionarilor a uneia dintre cele mai mari companii de dulciuri din România, Mondelez, s-a întrunit, la începutul lunii august, în vederea aprobării vânzării clădirilor fostei fabrici Poiana din Braşov în schimbul sumei de minimum 2 milioane de euro (exclusiv TVA), în conformitate cu un anunţ publicat în ”Monitorul Oficial”.

Fabrica nu a mai funcţionat din anul 2009, iar activul este compus din clădiri şi teren cu o suprafaţă de circa 13.000 de metri pătraţi.

Decizia de a renunţa la fabrica Poiana vine după ce Mondelez a vândut, în urmă cu circa trei ani, fabrica de drajeuri de pe strada Alexandru Ioan Cuza din Braşov către Lidl. Retailerul a plătit pentru achiziţia terenului de 9.866 de metri pătraţi pe care odinioară se întindea fabrica Cibo, 2,170 milioane de euro, la un preţ de aproximativ 220 de euro pe metrul pătrat.

Mondelez, fosta Kraft Foods, a intrat pe piaţa din România la începutul anilor ’90 şi a cumpărat compania Poiana – Produse Zaharoase din Braşov şi cele două fabrici ale acesteia. Ulterior, compania a ales mai întâi să renunţe la fabrica de pe strada Alexandru Ioan Cuza din Braşov, care a ajuns, ca multe fabrici de pe plan local, proiect imobiliar, Lidl anunţând deschiderea unui magazin şi vânzarea unei părţi din teren către un dezvoltator care va construi un hotel.

În 2009, compania anunţa că va închide fabrica Poiana şi că va transfera liniile de producţie în Bulgaria şi către Rap Confectionery, un producător de dulciuri din Braşov care realizează pentru Mondelez mai multe produse.

În Bulgaria, Mondelez are două unităţi de producţie, conform ultimelor date. Mondelez România, din care s-a desprins în urmă cu circa de doi ani divizia de cafea (formându-se firma Jacobs Douwe Egberts Ro printr-un parteneriat cu D.E. Master Blenders), a încheiat anul 2015 (ultimele date disponibile pe mfinante.ro) cu o cifră de afaceri de 550 milioane de lei, în scădere cu 22% faţă de anul precedent.

Sursa foto: Facebook.com/Poiana

Citește și...