Ministerul Finanţelor a mai luat cu împrumut 120 milioane lei pe doi ani, printr-o licitaţie suplimentară

vocea.biz / 25.04.2017
Ministerul Finanţelor a mai luat cu împrumut 120 milioane lei pe doi ani, printr-o licitaţie suplimentară

Ministerul Finanţelor a vândut marţi obligaţiuni benchmark în valoare de 120 milioane lei scadente în 25 februarie 2019, printr-o licitaţie suplimentară la cea de luni, în care a plasat titluri de stat de 800 milioane lei, la un randament mediu în scădere la 1,48% pe an, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR) şi citate de News.ro.

În urma sesiunii suplimentare de marţi, valoarea cumulată a împrumutului a ajuns la 920 milioane lei.

Luni, băncile participante la licitaţie au oferit 1,5 miliarde lei, de aproape două ori mai mult decât cererea, în timp ce marţi oferta băncilor a fost de 240 milioane lei.

Randamentul mediu obţinut de bănci a fost de 1,48% pe an, iar cel maxim – de 1,49%.

În 2 martie, la licitaţia precedentă pentru aceeaşi scadenţă, Ministerul Finanţelora reuşit să plaseze titlurile de stat programate la prima licitaţie din martie, vânzând obligaţiuni de 700 milioane lei scadente în 25 februarie 2019, la un randament mediu în creştere la 1,59% pe an.

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 1,35%.

Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna aprilie 2017 să împrumute de pe piaţa internă 3,9 miliarde lei, la care se pot adăuga 470 milioane lei prin licitaţii suplimentare.

În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.

Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.

(News.ro)

Citește și...