“De ce ar trebui să te angajăm pe tine?” – este una dintre cele mai comune întrebări de care te-ai lovit atunci când ai participat la interviuri de angajare. Potrivit experţilor este una dintre cele mai importante, aşa că trebuie să alegi cu grijă răspunsul pe care îl vei oferi. O replică potrivită poate fi cheia obţinerii jobului mult dorit, însă un răspuns neinspirat poate să le lase cu buza umflată.
Întrebarea buclucaşă ar putea fi formulată în mai multe feluri, precum “De ce eşti cel mai potrivit pentru această poziţie?”, “De ce ar trebui să te angajăm?” sau “Ce te face cel mai bun candidat?“. Însă atunci când reprezentanţii departamenului de resurse umane îţi pun această întrebare, ei vor, de fapt, să îi convingi că eşti cel mai bun candidat pentru job.
Iar pentru un răspuns cât mai potrivit, trebuie să îţi faci temele încă de acasă. Important este ca deprinderile şi experienţa ta să fie potrivite pentru nevoile jobului disponibil.
O replică potrivită în acest caz este cea în care afirmi că “Aveţi nevoie de X, iar eu sunt persoana potrivită pentru acest loc de muncă deoarece….”. Iar scopul tău nu este doar să îi convingi că eşti o alegere sigură, ci una chiar foarte bună, scrie The Independent.
De asemenea, trebuie să îţi convingi angajatorii că poţi realiza munca cerută, că vei avea rezultate foarte bune şi că te vei integra uşor în echipă.
Un studiu recent al companiei de HR Come Recommend, citat de EvoNews, a arătat că în 33% dintre cazuri, primele 90 de secunde ale unui interviu de angajare sunt extrem de importante.
Așadar, pentru a te asigura că îți vei impresiona angajatorul încă din primele clipe ale întâlnirii, ai grijă la ținuta vestimentară pe care o adopţi; ea trebuie să fie adaptată în funcție de compania la care îți dorești să lucrezi.
De asemenea, fii punctual, încrezător şi politicos cu toată lumea, nu uita să ai o atitudine pozitivă şi fii atent la limbajul corpului.