Slujbele care vor supraviețui unei noi crize

Vlad Mironescu / 18.04.2017
Slujbele care vor supraviețui unei noi crize

Criza din 2008 a dus la pierderea a mai mult de opt milioane de locuri de muncă. Deși nici o industrie nu este pregătită pentru o altă criză, există domenii care ar putea fi mai puțin afectate, precum învățământul, guvernarea sau contabilitatea, spune Andrew Chamberlain, economist șef la Glassdoor.

Printre cele mai sigure locuri de muncă sunt cele din sistemul de învățământ. Chiar dacă lucrează în domeniul public sau privat, învățătorii și profesorii de liceu au un statut stabil, comunitățile având nevoie de oameni pregătiți pentru a asigura educația copiilor. De asemenea, profesorii universitari au o poziție solidă pe piața muncii, dar întâmpină un proces dificil până la gradul de profesor, fiind necesari ani de experiență și mai multe diplome universitare, printre care și doctoratul. La nivel mondial este nevoie de recrutarea a 69 de milioane de profesori pentru a respecta promisiunile internaționale pentru educație, potrivit unui studiu UNESCO.

Moașele și asistenții medicali se află și ei pe lista oamenilor cu loc de muncă sigur. În Statele Unite, rata de angajare este așteptată să crească cu 30% în perioda 2014-2024, mult mai rapid decât în orice alt domeniu, conform Biroului de Statistică a Muncii.

Nici contabilii sau auditorii nu trebuie să își facă griji în legătură cu locul de muncă, rata de angajare fiind de 2.2%. „Nu sunt niciodată suficienți oameni pentru audit sau taxe”, susține Michael Cooke, partener The Execu|Search Group, o firmă de recrutare specializată în domeniul medical. „Într-o lume cu reglementări crescute, post-Enron, este foarte important să avem un control financiar puternic, iar asta a dus la creșterea angajărilor”, adaugă Michael Cooke.

Specialiștii în calcule statistice legate de asigurări și probleme financiare sunt și ei la mare căutare și au o poziție sigură în cazul izbucnirii unei crize. Ei folosesc matematică, statistici și teorii financiare pentru a analiza riscuri și a ajuta afacerile și clienții să dezvolte politici care să micșoreze costul riscurilor.

Un alt loc stabil este domeniul pompelor funebre. „Mereu va fi nevoie de servicii funerare”, susține Kyle Kensing, editor la CareerCast, site-ul prin care oamenii își pot găsi locuri de muncă.

Angajații din serviciul public vor fi și ei mereu căutați, fie că sunt specializați pe energie electrică, gaze naturale, alimentare cu apă sau canalizări.

Citește și...