INS: 38% din populația aptă de muncă nu era angajată, în 2016

Vocea.biz / 18.04.2017
INS: 38% din populația aptă de muncă nu era angajată, în 2016

Rata de ocupare a populaţiei apte de muncă (15-64 ani) a fost de 61,6%, anul trecut, în creştere faţă de 2015 cu 0,2 puncte procentuale, potrivit Institutului Național de Statistică.

Ca şi în anii anteriori, rata de ocupare era mai mare la bărbaţi (69,7%, faţă de 53,3% la femei), conform informaţiilor INS, citate de mediafax.ro.

Rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban – 62,6%, faţă de 60,2% în mediul rural. Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 22,3%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 42,8%.

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (86,2%). Erau ocupate 65,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 41,0% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie.

Salariaţii, în creştere faţă de anul precedent (+139 mii persoane), au deţinut în continuare cea mai mare pondere (73,4%) în totalul populaţiei ocupate. În anul 2016 lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 25,6% din populaţia ocupată.

Lucrătorii calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit reprezentau 19,4% din totalul populaţiei ocupate.

Ponderi însemnate în totalul populaţiei ocupate deţineau şi muncitorii calificaţi (16,6%), specialiştii în diverse domenii de activitate (15,2%) şi lucrătorii în domeniul serviciilor (14,9%).

Din totalul persoanelor ocupate, 23,1% lucrau în sectorul agricol, 29,9% în industrie sau construcţii şi 47,0% în servicii.

Rata şomajului a fost de 5,9%, în scădere faţă de anul precedent (6,8% în 2015). Pe sexe, diferená dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,6 puncte procentuale (6,6% la bărbaţi faţă de 5,0% la femei), iar pe medii de rezidenţă de 0,7 puncte procentuale (6,3% în rural faţă de 5,6% în urban).

Rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat (20,6%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata şomajului a fost de 7,6%, respectiv 6,2%. Rata şomajului a fost de doar 3,1% în cazul persoanelor cu studii superioare.

Rata şomajului de lungă durată (în şomaj de un an şi peste) a fost de 3,0%, iar incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 50,0%.

Pentru tineri (15-24 ani), rata şomajului de lungă durată (în şomaj de şase luni şi peste) a fost de 13,0%, iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tineretului de 63,1%.

Citește și...