Compania germană B. Braun vrea să construiască o fabrică de perfuzii în România

Daniel Ionașcu / 11.04.2017
Compania germană B. Braun vrea să construiască o fabrică de perfuzii în România

Compania germană B. Braun, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive medicale din lume, intenționează să realizeze o fabrică de perfuzii în România, investiția urmând să fie gata în anul 2020 și să creeze 250 de noi locuri de muncă, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri.

O delegație a companiei s-a întâlnit luni cu Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

”În cadrul întâlnirii, reprezentanții companiei și-au exprimat intenția de a extinde afacerile din România. Astfel, în perioada următoare, aceștia vor demara o investiție de tip greenfield, care va presupune construcția unei fabrici de soluții perfuzabile, construcția unui centru de cercetare și dezvoltare științifică cu laboratoare specializate, precum și construirea unui nou centru logistic. Noua investiție ar urma să fie finalizată până în anul 2020 și va genera aproximativ 250 de noi locuri de muncă”, se arată în comunicatul ministerului.

Compania a fost fondată în anul 1839 de către Julius Wilhelm Braun, este controlată de către familiar Braun și are în portofoliu peste 5.000 de produse.

Aceasta este diferită de către producătorul de electrocasnice Braun, care este deținut de către grupul Procter & Gamble.

Potrivit site-ului său, B. Braun este deja prezentă în România, prin B. Braun Medical SRL, B. Braun Pharmaceuticals SA, B. Braun Avitum SRL și Avitum SRL.

Societatea B. Braun Pharmaceuticals SA produce deja în Timișoara soluţii perfuzabile, destinate sistemului medical din România.

B. Braun Avitum SRL este furnizor de produse de dializă, în vreme ce Avitum SRL are opt centre de dializă și 300 de angajați.

Grupul B. Braun a înregistrat în 2014 venituri totale de 5,42 miliarde de euro și un profit operațional EBITDA de 798 milioane de euro. Grupul are 54.000 de angajați, din care 13.600 în Germania.

Citește și...