Satul eco din Bavaria produce de cinci ori mai multă energie decât consumă – VIDEO

Daniel Ionașcu / 07.04.2017
Satul eco din Bavaria produce de cinci ori mai multă energie decât consumă – VIDEO

Un sat din Bavaria cu 2.600 de locuitori este în fruntea revoluției energetice a Germaniei și produce acum de cinci ori mai multă electricitate decât consumă, scrie EvoNews.com.

Wildpoldsried a instalat în ultimii 18 ani mai multe capacități de producție a energiei verde: 4.983 kW au fost instalați în panouri fotovoltaice, 5 stații de biogaz au fost construite, 11 turbine eoliene au fost instalate, plus un sistem hidro.

Drept rezultate, satul a trecut de mult de independența energetică și produce acum de cinci ori mai multă electricitate decât are nevoie. Surplusul care nu este consumat este injectat apoi în rețeaua electrică, iar satul face profit.

Acesta este el mai nou progres în domeniul energiei regenerabile din Germania, transformarea fiind cunoscută sub numele Energiewende. Energia regenerabilă este aproape de a ajunge la 30% în Germania.

Numai că povestea nu este așa simplă: în primul rând, statisticile arată că, cu cât crește ponderea energiilor regenerabile, cu atât cresc și emisiile de CO2 ale termocentralelor clasice pe fiecare unitate produsă. Și asta pentru că energiile regenerabile sunt fluctuante, depind de condițiile meteo, astfel că mereu trebuie pornite și oprite centrale clasice pentru a face echilibrarea.

În al doilea rând, energiile regenerabile nu se susțin încă singure și au nevoie de subvenții. Surplusul de electricitate vândut în rețea de satul bavarez este plătit indirect de restul populației și firmelor germane.

În fine, cu cât ponderea sectorului regenerabil este mai mare, cu atât există probleme potențiale de pene generale. Deja Germania și Danemarca sunt la cuțite deoarece nemții au redus capacitatea de import din nord cu 89% anul trecut din cauza regenerabilelor, potrivit Bloomberg. Disputa vine în contextul planurilor europene de realizare a unei uniunii energetice, dar și din cauză că nordul Germaniei și Danemarca sunt în zone cu vânt puternic, pe când marii consumatori industriali care trebuie să folosească energia se află în sud.

Citește și...