Autostrada Piteşti – Sibiu ar urma să fie finalizată în 2021, cu un an mai devreme decât termenul prevăzut în Master Plan, iar în 15 noiembrie vor fi terminate studiile de fezabilitate pentru trei loturi, declară ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Sorin Bușe a spus, joi, la Suceava, într-o conferință de presă, că, în ceea ce privește autostrada Piteşti – Sibiu studiile de fezbilitate vor fi terminate până în 15 noiembrie, inclusiv lotul 4 care era în întârziere.
“Vrem să licităm lotul 1, 4 şi 5 pentru proiect tehnic și acord de construcție până la 30 noiembrie”, a spus Bușe.
El a adăugat că la loturile 2 şi 3, cele mai dificile, se va finaliza în câteva zile traseul final, iar în aprilie 2017 va fi finalizat studiul de fezabilitate, licitația urmând să fie lansată în mai 2017.
Bușe a afirmat că, deși Master Planul prevedea ca autostrada să fie finalizată în anul 2022, angajamentul CNADNR este să o termine în 2021, cu un an mai devreme.
Autostrada Piteşti – Sibiu este una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, inclusiv de către cea mai mare companie din România, Dacia, care este şi cel mai mare exportator la nivel naţional.