Adevărul din spatele promoțiilor Carrefour, Cora şi Kaufland, scos la iveală de Consiliul Concurenței

vocea.biz / 22.09.2016
Adevărul din spatele promoțiilor Carrefour, Cora şi Kaufland, scos la iveală de Consiliul Concurenței

Promoțiile Carrefour, Cora şi Kaufland, în atenția Consiliului Concurenței. Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, estimează că până la sfârşitul acestui an va finaliza o anchetă demarată acum doi ani care vizează Carrefour, Cora şi Kaufland, trei retaileri care sunt suspectaţi de înţelegeri anticoncurenţiale asupra modului de organizare a promoţiilor.

Dacă faptele se probează, supermarketurile riscă amenzi între 2 şi 4% din cifra de afaceri, scrie ZF.ro.

„Suspiciunea noastră este că, în cazul promoţiilor, modul cum acestea se organizau face să fie redusă concurenţa. Pe de o parte, se încearcă obţinerea de exclusivităţi în cazul promoţiilor: când ai o promoţie în magazin să nu aibă şi alţii, ceea ce înseamnă că preţul nu poate să scadă în egală măsură în alte magazine. Pe de altă parte, se pun anumite limite: cât de mult pot să scadă preţurile în cadrul promoţiilor. E o investigaţie în derulare care se va finaliza, cred, la sfârşitul acestui an. Dacă se constată încălcarea legii, evident, sancţiunile vor fi mari, pentru că sunt companii foarte mari. Nivelul de plecare este de gravitate medie, ceea ce înseamnă între 2 şi 4 % din cifra de afaceri“, a declarat ieri pentru ZF Bogdan Chiriţoiu.

La mijlocul lunii iulie a acestui an, Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor a adus câteva modificări Legii 321/2009 pri­vind comercializarea produ­selor alimen­tare, măsuri care vizează îmbunătăţirea relaţiei retailer-producător agricol şi echili­brarea raportului de putere dintre cele două enitităţi.

Efectele modificărilor aduse legii 321/2009

Una dintre cele mai importante modificări aduse interzice oricărui comer­ciant să solicite furnizorului să nu vândă altcuiva mai ieftin, o măsură despre care Bogdan Chirţoiu crede că este „probabil un lucru bun“, deşi admite că atunci când nu exista această interdicţie, o clauză de acest gen ar fi avut ca efect restrângerea con­curenţei.

„Noi nu am considerat-o ilegală (con­diţia contractuală prin care super­marke­turile puteau cere furnizorilor să nu vândă altcuiva mai ieftin- n.red.) pe argumentul ca niciun lanţ din România nu e atât de mare, pe criteriile şi în termenii noştri, încât să considerăm că are o poziţie dominantă. Pe de altă parte, da, o clauză de genul acesta restrânge concurenţa pentru că spune: „nu da nimănui mai ieftin decât îmi dai mie, ceea ce evident prin definiţie impiedică pe producător să dea la un preţ mai mic unui alt magazin, deci un efect de limitare a concurenţei are. Repet, nu am considerat-o ilegală totuşi pentru că niciun lanţ de magazine nu e atât de mare încât să consi­derăm că are poziţie dominantă. Faptul că e interzis prin altă lege decât cea a concu­renţei e probabil un lucru bun“, a spus preşe­dintele Consiliului Concurenţei, citat de ZF.ro.

Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în valoare totală de 11 milioane de euro de la începutul anului până acum şi se aşteaptă ca în 2016 să finalizeze un număr record de 30 de investigaţii. Cel mai recent sancţionat retailer este Dedeman, care a primit o amendă de peste 4 mil. euro pentru înţe­le­geri anticoncurenţiale ce vizează fixarea pre­ţurilor de revânzare a centralelor termice şi a boilerelor.

Citește și...