Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) cere intrarea în insolvență, solicitarea regăsindu-se în proiectul de hotărâre privind mandatarea Consiliului de Administrație RADET de a lua măsurile necesare pentru continuitatea activității, document aprobat miercuri de CGMB.
,,Azi am intrat în legalitate. Măsura trebuia luată de mult, trebuia declarată insolvenţa cu mai mult timp înainte. Vreau să asigur angajaţii RADET că nu se pune problema disponibilizărilor, ci este o modalitatea de a salva entitatea economică şi de a o restructura. Nu vor exista probleme din punct de vedere al livrării energiei termice, iar bucureştenii vor avea atât apă caldă cât şi căldură. Odată cu intrarea în insolvenţă se opresc toate notificările creditorilor, se analizeaza fiecare datorie şi ceea ce nu se poate justifica nu se va plăti”, a declarat Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, miercuri, proiectul de hotărâre privind mandatarea Consiliului de Administrație RADET București de a lua toate măsurile tehnice, juridice și economice necesare pentru asigurarea continuității activității regiei, pentru garantarea livrării agentului termic pentru populație și instituții. În proiect a fost introdus un amendament de intrarea a RADET în insolvență, urmând ca instituția să se adreseze unei instanțe.
,,A fost o hotărâre prin care ne mandatează pentru iniţierea procedurii de insolvenţă a Regiei. Practic, ne punem sub protecţia Tribunalului. Noi doar am prezentat situaţia gravă în care ne aflăm, în care avem 3,9 miliarde lei datorie către ELCEN. Nu avem posibilitatea fizică să o plătim. În şedinţa de Consiliu de Administraţie de mâine (n.r. joi) vom lua act de hotărârea CGMB şi vom înainta cerere către Tribunalul Bucureşti”, a precizat preşedintele Consiliului provizoriu de Administrare al RADET.
RADET are datorii către Electrocentrale București în valoare de peste 3,9 miliarde lei.