Cel mai bine păstrat secret de la Dacia a transpirat în presa franceză. Uzinele din Pitești, lovite din plin de șefii din Franța

Ciprian Fabian / 21.09.2016
Cel mai bine păstrat secret de la Dacia a transpirat în presa franceză. Uzinele din Pitești, lovite din plin de șefii din Franța

Uzina Renault de la Tanger (Maroc) va începe anul viitor să producă un al patrulea model de automobil, Logan break, care până acum a fost fabricat doar la uzina de la Mioveni (România), informează publicația L’Usine Nouvelle.

Această uzină, inaugurată în luna februarie 2012, produce deja modelele Sandero, Dokker și Lodgy, iar în 2016 producția ar urma să atingă un nivel record.

“Începând cu primul trimestru din 2017, vom prelua producția acestui model, care în prezent este fabricat în România”, a declarat directorul uzinei Renault Tanger, Jean-François Gal. Pentru acest lucru însă vor fi nevoie de investiții suplimentare, de aproximativ 20 milioane euro, într-o uzină în care până acum s-au investit 1,2 miliarde euro.

Publicația menționată susține că în vara acestui an, la uzina Renault de la Tanger, au fost angajate 600 de persoane pentru un schimb care va lucra noaptea, ceea ce duce efectivele totale ale acestei uzine la 7.000 de angajați. Conducerea grupului auto francez susține că până la finele anului, un număr de 276.000 de autovehicule vor ieși de pe liniile de asamblare de la Tanger, cu 47.000 de unități mai mult decât în 2015. Introducerea în producție a celui de al patrulea model va permite uzinei de la Tanger să depășească în 2017 o producție de 300.000 de vehicule.

Dacă creșterea producției de la Renault Tanger va continua, constructorul auto ar putea fi nevoit să construiască noi facilități de producție, în condițiile în care capacitatea maxima a uzinei este de 340.000 unități pe an. Aproximativ 95% din producția acestei uzine este exportată.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004, cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Citește și...