După ce la începutul lunii septembrie, Mareea, una dintre cele mai mari agenţii de turism din România, a anunţat că va intra în insolvenţă, instanţa de contencios-administrativ şi fiscal de la Tribunalul Hunedoara a admis cererea de intrare în insolvenţă , desemnând un administrator judiciar provizoriu.
“Instanţa a admis cererea formulată de către debitoarea Mareea Comtur SRL şi dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei. Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe Expert Insolvenţă SPRL”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.
De asemenea, judecătorul a stabilit ca două cereri de deschidere a insolvenţei, formulate împotriva societăţii Mareea Comtur, vor deveni declaraţii de creanţă.
Hotărârea instanţei poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la publicarea sentinţei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI).
Reamintim că tour-operatorul Mareea şi-a anunţat pe 3 septembrie incapacitatea de plată şi a informat că va cere deschiderea procedurii de insolvenţă. Pentru recuperarea sumelor datorate de Mareea, în cazul în care nu se acceptă soluţiile compensatorii oferite de tour-operatori şi hotelieri, turiştii se pot adresa companiei care a eliberat poliţa de insolvenţă pentru aceasta, în valoare de 50.000 de dolari.
Peste 80% din turiştii Mareea cu rezervări şi check-in începând cu 3 septembrie au primit variante de relocare pentru petrecerea sejururilor, datorită sprijinului principalilor parteneri tour-operatori şi hotelieri.