Vicepreședintele Băncii Mondiale: Ce trebuie să facă românii pentru a avea venituri ridicate

Sursa foto: estorilconferences.org

România a progresat mult în ultimii 25 de ani, însă trebuie să continue eforturile, în special în ceea ce priveşte infrastructura, educaţia şi incluziunea socială pentru a ajunge în categoria ţărilor cu venituri ridicate, spune vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Cyril Muller.

Într-un interviu pentru Agerpres, Cyril Muller a vorbit despre importanţa egalităţii de şanse în educaţie, a asistenţei sociale bine direcţionate, dar şi a accesului tuturor la justiţie, indiferent de regiunea în care locuiesc.

Acesta a subliniat că România are nevoie să continue pe calea unui management macroeconomic bun, deoarece altfel va fi foarte dificil să crească şi să îmbunătăţească standardul de viaţă al populaţiei.

Totodată, oficialul Băncii Mondiale a apreciat evoluţia economică a României din perioada recentă, însă a atras atenţia că, pe viitor, trebuie să îşi diversifice sursele de creştere economică și să aibă un program de țară axat pe creșterea veniturilor populației.

”În 25 de ani s-au petrecut multe lucruri, şi multe pozitive. Primul este acela că România, care este acum parte a Europei, a fost capabilă să crească foarte repede din punct de vedre economic, pentru o perioadă lungă de timp”, a spus Muller.

Acesta a adăugat că țării noastre îi trebui un nou obiectiv.

”Când am vizitat România la începutul anilor 2000, am văzut un singur proiect, cel european, care conţinea obiectivul final. Astăzi, pentru ţările care au reuşit, întrebarea este: ce urmează? Pentru mine, linia de finish pentru România ar trebui să fie o societate prosperă. Deci România trebuie să definească din nou ce vrea să obţină şi cred că un obiectiv ar trebui să constea în continuarea procesului de convergenţă către statele membre ale UE, din punct de vedre al standardului de viaţă, pentru a deveni ţară cu venituri ridicate”.

Printre soluțiile propuse de Muller pentru acest scop se numără dezvoltarea infrastructurii, distribuirea în mod egal al activităților economice la nivelul întregii țări și investiții mai mari în educație.

”Din punctul meu de vedere, educaţia a înregistrat progrese semnificative, dar dacă comparăm România cu unele dintre economiile avansate, rezultatele din educaţie sunt încă mult sub ţările respective. În Uniunea Europeană, România este printre ultimele trei ţări din acest punct de vedere, deci trebuie să urce pe această scală a educaţiei. Când vorbesc de educaţie mă refer la stabilirea conexiunilor dintre aptitudinile dobândite prin educaţie cu ceea ce solicită piaţa muncii sau economia în general”, spune Muller.

Reprezentantul Băncii Mondiale a adăugat că alte priorități ar trebui să fie crearea de oportunități pentru grupurile vulnerabile și întărirea instituțiilor de stat.

”Una dintre principalele provocări ale ţării este să se asigure că toată lumea are oportunităţi pe care, la un moment dat, să le şi conştientizeze. În această zonă, România are încă lucruri de făcut pentru a-şi proteja mai bine oamenii, în special grupurile vulnerabile. Ultimul element pe care aş vrea să îl menţionez se referă la întărirea instituţiilor statului. România trebuie să continue să îmbunătăţească serviciile guvernamentale, transparenţa, structura cheltuielilor, situaţia întreprinderilor de stat, justiţia”, a spus Muller.

loading...
VEZI COMENTARII