De sărbători, românii vor bea alcool la fel ca anul trecut, dar vor mânca mai mult

Amalia Blanariu / 22.12.2016
De sărbători, românii vor bea alcool la fel ca anul trecut, dar vor mânca mai mult

Crăciunul și Revelionul reprezintă pentru mulți români o perioadă cu consum excesiv de alcool și alimente. Patronatele de profil estimează că în acest an românii vor mânca mai multă carne și cozonaci, dar vor bea la fel ca anul trecut.

Tobă, caltaboș, cârnați, jumări – Carnea de porc, nelipsită din meniul românilor

Vânzările de carne de porc cresc substanțial în decembrie, dar cifrele înregistrate în ultima perioadă arată că la nivelul întregului an consumul va fi mai mare cu 15%, potrivit datelor Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

”În săptămâna 49 s-au sacrificat cu 30.000 mai multe capete față de aceeași perioadă de anul trecut, în timp ce săptămâna trecută s-au tăiat cu 35.000 de porci mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai mari creșteri se vor înregistra însă în această săptămână. Din estimările noastre, consumul pe cap de locuitor la nivelul întregului an 2016 va fi în creștere cu 15% față de 2015, când media a fost de 32 kg de persoană. În 2015 s-au tăiat în total 4 milioane de porci în abatoare, iar pentru 2016 estimăm că vom ajunge la 4,5 milioane numai în unitățile autorizate. Acestora li se adaugă încă 1 – 1,5 milioane de porci sacrificați în propria gospodărie”, a declarat, pentru Vocea.biz, Stanca Tudor, directorul executiv al APCPR.

[fbiz_recommended_article post_id=”950903″]

Recunoști casa gospodinei după parfumul de cozonac

În această perioadă, patiserii și brutarii lucrează la foc continuu pentru a scoate pe piață desertul tradițional nelipsit de pe masa de sărbători.

Ne organizăm cu tot felul de cozonaci pentru sărbători. Am scos în acest an pe piață sortimente noi, cât mai diversificate, inclusiv cu pricomigdale sau cu cremă de lapte. Totuși, cozonacii cu cacao și stafide rămân preferații românilor. Din totalul vânzărilor la nivel național, cozonacii tradiționali au o pondere de 75%, iar Panettone și alte sortimente de cozonaci cumulează 25%”, a declarat, pentru Vocea.biz, Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase – ROMPAN.

Potrivit acestuia, s-a înregistrat o evoluție foarte bună în vânzări în afara țării, 1 milion de cozonaci fiind trimiși la export.

”Pentru această perioadă estimăm un total de 9 milioane de cozonaci vânduți, dintre care 8 milioane cu destinație internă. Acum se vând cât în 10 luni. La o medie de 10 lei pe cozonac, vânzările la nivel național se ridică la circa 80 milioane lei. Cifra este mai mare față de 2015 datorită creșterii vânzărilor și nu pe fondul creșterii prețurilor”, a mai spus Aurel Popescu.

Volumul total estimat de cozonaci este mai mare cu circa 12% față de aceeași perioadă de anul trecut, când ROMPAN anunța că iese pe piață cu 8 – 8,1 milioane de cozonaci. În ceea ce privește vânzările în străinătate, acestea au avut o evoluție și mai bună, de circa 25%, în contextul în care președintele ROMPAN declara că exporturile se ridicau la 700.000 – 800.000 de cozonaci în aceeași perioadă a anului trecut.

În ceea ce privește cozonacii făcuți în casă, Aurel Popescu spune că ponderea românilor care îi pregătesc în bucătăriile lor este din ce în ce mai mică, sub 20%.

”Cei care fac acasă cozonacii o fac mai mult pentru miros, să miroasă a sărbătoare în casă, însă cei mai mulți îi cumpără din magazine”, a punctat președintele ROMPAN.

[fbiz_recommended_article post_id=”943084″]

Alcoolul nu crește în grade de consum

Dacă la mâncare se estimează o creștere de până la 15%, Romulus Dascălu, președintele Federației Patronale a Industriei Alcoolului și Băuturilor Alcoolice GARANT, spune că în materie de băuturi  consumul va fi similar cu cel de anul trecut. Astfel, creșterea față de media anuală la băuturi spirtoase și vinuri va fi de 50% în perioada sărbătorilor de iarnă, iar aceeași creștere se va semnala și la șampanie, în special în mediul urban.

”Bugetul mediu de Crăciun și Revelion pe familie este de aproximativ 300 lei, din care 50 – 60 lei pentru băuturi spirtoase și restul pentru vin și șampanie. Românii vor bea de toate de sărbători: la aperitiv pălincă sau țuică, mai ales în mediul rural, și afinată, whisky sau coniac, în mediul urban. La felul 2 se va bea vin, în special demisec, pentru că acesta îi place mult românului, preponderent alb – 60% – 70%, iar restul roșu. Vinul e pe primul loc de sărbători în funcție de cantitatea consumată”, a declarat Romulus Dascălu, pentru Vocea.biz.

Potrivit acestuia, România este în prima jumătate a clasamentului la nivel european, după consumul de vin, pe locurile 6 -7 după cantitatea de bere vândută, dar printre ultimele locuri la băuturile spirtoase, din cauza evaziunii.

Media pe an la vin, incluzând și șampania, este de 45 l de persoană. Consumul de băuturi spirtoase e de 20 l pe an pe cap de locuitori. Suntem printre primii la consum de tărie, dar avem o evaziune foarte mare, pentru că 90% din țuica și pălinca produse în țară nu se accizează”, a mai spus Romulus Dascălu.

[fbiz_recommended_article post_id=”951138″]

Citește și...