Vești proaste la sfârșit de an: motorina și benzina, mai scumpe

vocea.biz / 21.12.2016
Vești proaste la sfârșit de an: motorina și benzina, mai scumpe

Sfârșitul de an aduce cu el creșteri ale prețului la carburant. Față de aceeași perioadă din 2015, prețul motorinei a crescut cu peste 13%, iar prețul benzinei a crescut cu 7%.

Dacă acum, plaja de prețuri este între 5,2 și peste 5,3 lei pe litru, anul trecut prețurile variau între 4,6 și 4,9 lei pe litru, potrivit Digi24.

Principala explicație a scumpirii carburanților este deprecierea leului față de dolar. Banca Națională a România a cotat, marți, 20 decembrie, dolarul la 4.3502 lei.

În același timp, prețul barilului a mai crescut, de la 45 de dolari în noiembrie, la peste 52 de dolari în acest moment.

În România, 60% din prețul final al unui litru de carburant reprezintă taxe și accize.

Citește și...