Unde îți poți lăsa animalul de companie când pleci în vacanță. Care sunt prețurile și condițiile din hotelurile de animale

Amalia Blanariu / 18.12.2016
Unde îți poți lăsa animalul de companie când pleci în vacanță. Care sunt prețurile și condițiile din hotelurile de animale

În perioada sărbătorilor de iarnă, nu doar hotelurile din stațiunile montane sunt pline, ci și cele pentru animalele de companie. Aici ajung patrupedele ai căror stăpâni pleacă de acasă de Crăciun sau de Revelion și vor să se asigure că nu rămân nesupravegheate în tot acest timp.

Vocea.biz a întocmit o listă cu câteva dintre hotelurile de animale din Capitală și din împrejurimi, dar și cu alternativele pe care le au la dispoziție cei care nu mai găsesc locuri libere în hotelurile de animale.

Pet Hotel Regatul Animalelor Brâncoveanu, din București, găzduiește pisici, păsări și animale de companie mici (dihori, hamsteri, porcușori de Guineea), la prețuri începând de la 25 lei, tarif valabil pentru cazare în intervalul orar 8:00 – 21:00, pentru cei care au o petrecere acasă și nu vor ca acestea să fie stresate de numărul mare de vizitatori. O zi de cazare în compartimentul clasic pentru pisici costă 35 de lei, iar cei care vor ca acestea să aibă parte de mai mult spaţiu pot închiria camera VIP Paris cu 50lei/zi.

Unul dintre hotelurile de animale în care îți poți lăsa patrupedul este PetHotel Regatul Animalelor

Sursa: Facebook.com/ Clinica Veterinară Regatul Animalelor

În schimb, pentru animalele de companie care împart același spațiu se aplică o reducere de preț de 30%. Tarifele pentru cazarea altor animale se stabilesc în funcție de numărul lor și de tipul de îngrijire de care au nevoie.

În Ilfov, pe Șoseaua Pipera Tunari, se află o pensiune care asigură cazare pentru câini și pisici. Costul pentru o zi la pensiune este de circa 55 de lei pentru un câine și 60 de lei pentru pisici, cu hrana adusă de stăpân. Mâncarea de la pensiune se taxează cu 10 lei pe zi. Pentru perioade mai lungi de 30 de zile prețul este negociabil.

Cazare pentru animale când stăpânii sunt plecați

Sursa: pensiunicaini.ro

Planeta HamHam, un hotel pentru animale de companie situat în nordul Capitalei, asigură cazare, cu program de mese și plimbări stabilite de stăpâni, webcam și personal supraveghetor 24/24, la prețuri începând de la 35 de lei pe zi pentru pisici și 45 de lei pentru câini.

Cei care vor ca patrupedele lor să aibă parte de un regim de cazare VIP trebuie să scoată din buzunar 120 de lei pe zi. Tariful maxim permite șederea într-o cameră spațioasă, dotată cu webcam accesibil de pe orice computer, smartphone sau tabletă, pentru ca stăpânii să se asigure că animalele au parte de condițiile promise. De asemenea, o terasă individuală dublă asigură spațiu de manevră, dar și acces la lumina soarelui.

”Interiorul decorat cu tablouri, televizorul, cărțile, canapeaua și fotoliul sunt menite să-i ofere oaspetelui patruped atmosfera unei case locuite. În felul acesta, se va putea relaxa mai ușor în așteptarea stăpânului său drag”, menționează reprezentanții Planeta HamHam în descrierea camerei de lux.

Patrupezii pot avea parte și de condiții de cazare VIP în hotelurile de animale

Sursa: planetahamham.ro

Cat Salon, locul cu cel mai mic tarif valabil pentru cazarea pisicilor în acest hotel, include patru spații de cazare individuale destinate felinelor. Fiecare dintre aceste spații include un ansamblu de joacă supraetajat cu sisal și scorbură, jucării, etajeră și o litieră.

Pisicile sunt cazate în hotelul de animale Planeta HamHam în Cat Salon

Sursa: planetahamham.ro

Dacă stăpânii vor ca felinele să aibă parte de o aventură în perioada în care sunt departe de ele, pot plăti 55 de lei pe zi pentru cazarea în Cats World, cameră ce are un parc de aventură în miniatură, cu instalații de lemn și sfori, care formează pe pereți trasee de urcare, plimbare și salt pe care pisica își poate exersa aptitudinile până la revenirea stăpânului.

Cazare pentru animalele de companie în Planeta HamHam

Sursa: planetahamham.ro

Cea mai ieftină variantă de cazare pentru câini include șederea în pensiunea canină de la Planeta HamHam în padocuri individuale acoperite cu suprafețe de 6 metri pătrați, care au, fiecare, câte o cușca termoizolată și încălzită în timpul iernii.

Cazarea animalelor de companie în perioada sărbătorilor devine o prioritate pentru mulți oameni

Sursa: planetahamham.ro

De asemenea, animalele de companie pot fi lăsate în cursul zilei la daycare / gradiniță pentru 20 de lei pe zi.

Pentru cazarea câinilor în Pensiunea Bella, situată la limita dintre Bragadiru și cartierul Ghencea, prețurile sunt de 25 lei pe zi pentru pisici și 35 lei pentru câini, pentru mai puțin de o lună de cazare. Dacă perioada de cazare depășește 30 de zile, tarifele sunt de 15 și, respectiv, 25 de lei pe zi. Cei care vor ca patrupedul să stea într-un apartament pus la dispoziție de Pensiunea Bella trebuie să achite 40 de lei pe zi, atât pentru câini, cât și pentru pisici.

Pensiunea Bella asigură cazare pentru animale

Sursa: hotelanimale.ro

La pensiunea Marco Vet din Voluntari tarifele încep de la 42 de lei pe zi fără hrană și 46 lei pe zi cu hrană pentru animalele mici, pentru pisici prețurile sunt de 59 lei/ zi fără mâncare și 72 lei/ zi cu masa asigurată, iar pentru câini 83 lei pe zi fără hrană și 98 lei pe zi cu hrană.

Ce servicii include cazarea într-un hotel de animale

Ca în fiecare hotel, oaspeții PetHotel Regatul Animalelor au parte de așternuturi individuale curate, îngrijire personalizată din partea personalului, hrană premium, apă proaspătă în permanență, curățentie și dezinfectare a spațiului zilnic, administrare de medicamente, monitorizarea și urmărirea stării de sănătate de către medicul veterinar și o ”supriză de noapte bună ce include o gustare și un scărpinat în spatele urechilor”.

La pensiunea din Șoseaua Pipera Tunari câinii au parte de asistență veterinară non-stop, plimbare de 3 ori pe zi și se pot juca cu alți câini compatibili. Cazarea în exterior se face în padocuri de 20mp, în cuști de lemn izolate termic, cu lumină pe timpul nopții și post de radio, iar câinii sunt monitorizați 24/24. Câinii pot fi cazați și în interior, într-o vilă, dacă stăpânii nu vor ca aceștia să fie ținuți închiși în cuști sau țarcuri.

În cazul pisicilor, acestea sunt cazate în cuști special amenajate și nu sunt eliberate decât atunci când vine proprietarul, pentru a avea garanția că nu fuge.

Prețurile de la Planeta HamHam includ trei plimbări zilnice și program personalizat de masă, conform indicațiilor stăpânului. Pentru cel de-al doilea cățel al aceluiași stăpân cazat în acceași cameră se reduce prețul cu 50%.

Pensiunea Bella are momentan, conform informațiilor disponibile pe site, 5 spații de cazare pentru câini în padocuri cu suprafețe de aproximativ 15 mp. Fiecare padoc are atât o zonă acoperită, cu muzică ambientală și încălzire în pardoseală, cât și un spațiu exterior, pentru ca animalul de companie să stea cum vrea fără să se simtă închis. Pensiunea are și două spații de plimbare, cu gazon, unde patrupezii se pot juca de cel puțin trei ori pe zi.

Pentru pisici, Pensiunea Bella are în prezent 4 spații de cazare încălzite. Pe perioada cazării se asigură curățenie, periat, joacă, socializare, hrană de calitate superioară, iarba pisicii, apă curată și așternut ecologic.

Cazarea pisicilor în Pensiunea Bella costă 25 lei pe zi

Sursa: hotelanimale.ro

La cerere, se asigură și transportul animalelor de companie de acasă la pensiune și retur.

La pensiunea Marco Vet câinii pot fi cazați atât în spații interioare, cât și exterioare, în padocuri cu suprafețe cuprinse între 3 și 11 mp, în funcție de talia animalului. Aceștia sunt plimbați de trei ori pe zi într-un spațiu cu gazon natural și dotat cu jucării sau obstacole. În schimb, pisicilor le este destinat un spațiu de joacă închis, în timp ce pentru animalele de talie mică există o încăpere dotată cu toate accesoriile necesare.

Marco Vet este unul dintre hotelurile de animale care asigură cazare când pleci de acasă

Sursa: marcovet.ro

Capacitatea interioară de cazare a pensiunii Marco Vet este de 30 de locuri pentru câini de talie mare și medie, 18 locuri pentru cei de dimensiuni mici, 24 de locuri pentru pisici și spațiu pentru animale mici (păsări, rozătoare etc). La exterior sunt asigurate 37 de locuri de cazare în încăperi separate, cu spațiu de dormit cu încălzire atât în pardoseală, cât și în curte.

Pensiunea din Voluntari asigură și condiții speciale de temperatură și umiditate, în spații dedicate, pentru animalele cu cerințe de îngrijire speciale. Totodată, la această unitate de cazare se oferă un discount de 30% la cel de-al doilea animal cazat în pensiune. Aceeași reducere se asigură și când un stăpân vine cu un alt prieten să își cazeze împreună animalele de companie, iar pentru trei weekend-uri consecutive de cazare în pensiune, al patrulea este gratuit.

Ce trebuie să faci când cazezi animalul de companie într-un hotel dedicat

Reprezentanții hotelurilor și pensiunilor de animale le recomandă clienților să aducă, în momentul check in-ului, o jucărie prefertă a animalului de companie pentru ca şederea să fie cât mai confortabilă.

La PetHotel-ul Regatul Animalelor, în cazul cazării pe o perioadă mai îndelungată, se recomandă spălatul săptamânal şi la check out. Serviciul se achită suplimentar și diferă între 20 și 60 de lei, pentru animalele mici, în funcţie de talia lor.

La pensiunea din Șoseaua Pipera Tunari nu se acceptă câini agresivi cu alți câini sau oameni, și nici câini bolnavi, fără ca reprezentanții pensiunii să nu fie informați de boala pe care aceștia o au sau dacă au nevoie de vreun tratament. De asemenea, atunci când este adus câinele în pensiune, stăpânul trebuie să aducă un castron, apă și hrană, o jucărie și un pled sau covoraș pentru dormit, dar și să prezinte carnetul de vaccinări și deparazitări interne și externe.

La Planeta HamHam este necesară, înaintea cazării, prezentarea carnetului de sănătate cu dovada vaccinărilor și deparazitărilor efectuate în termen, inclusiv vaccinul împotriva tusei de canisă (Nobivac KC), făcut cu cel puțin 4 zile înainte de cazare.

Pensiunea Bella acceptă doar pisici deparazitate atât extern, cât și intern, și cu vaccinările la zi. Nu se acceptă pisici în călduri sau cu boli contagioase.

Reprezentanții hotelurilor de animale le recomandă stăpânilor să îi informeze cu privire la eventualele probleme de sănătate sau scheme de tratament necesare, pentru le oferi acestora îngrijirea de care au nevoie.

Rezervările se fac doar cu plata unui avans stabilit de hotelul ales, iar orele de check in și check out diferă în funcție unitatea de cazare și se poate percepe un cost suplimentar pentru depășirea intervalului permis.

Pet sitter, alternativa la hotelurile de animale

Cei care nu mai găsesc locuri libere în hotelurile și pensiunile de animale sau vor ca patrupedele să nu fie îngrădite, ci să stea în casele altor oameni, pot opta pentru un pet sitter. Această variantă asigură practic supravegherea animalului de companie de către o ”bonă” de ocazie. Pe site-ul pet-me.ro se găsesc numeroase anunțuri postate de persoanele dispuse să cazeze în casele lor animale de companie, fie că sunt păsări, rozătoare, pisici sau câini. Tarifele sunt variabile, pornind de la 3 euro pe zi și ajung până la 30 sau 35 de euro, în funcție de serviciile oferite de pet sitter.

Cei care nu mai găsesc locuri libere în hotelurile de animale pot opta pentru pet sitteri

Sursa: Facebook.com/ Comunitatea Pet-Me

Fiecare persoană dispusă să ofere îngrijire animalului în propria casă sau la domiciliul stăpânului înscrie în profilul de pe site toate informațiile necesare posesorilor de animale, dar primește și recenzii din partea foștilor clienți. Pentru a beneficia de aceste servicii, stăpânii animalelor trebuie să achite online o taxă de 19% din valoarea tarifului aplicat de pet sitter-ul ales, iar apoi primesc toate datele de contact ale acestuia.

Citește și...