Fondul sud-african de investiții New Europe Property Investment (NEPI), cel mai mare investitor imobiliar din România, care deține, printre altele, mall-urile Promenada și Mega Mall din București, își unește forțele cu Rockcastle, un fond sud-african similar ca active, potrivit unui raport BVB.
Ambele societăți dețin, dezvoltă și administrează proprietăți comerciale dominante și clădiri de birouri clasa A din Europa Centrală și de Est. În timp ce NEPI are majoritatea proprietăților în România și o valoare totală a activelor de 2,5 miliarde de euro, Rockcastle deține majoritatea proprietăţilor în Polonia, valoarea activelor companiei ridicându-se la 1,7 miliarde euro.
Cele două societăți vor fuziona prin schimb de acțiuni într-o nouă entitate, denumită NEPI Rockcastle, care va avea active totale de 4,2 miliarde euro. Capitalizarea bursieră a lui NEPI este în jur de 49,0 miliarde ZAR (3,4 miliarde euro), iar a lui Rockcastle este de circa 32,3 miliarde ZAR (2,2 miliarde euro).
”Se estimează că entitatea nou creată să devină cel mai mare investitor imobiliar listat din CEE. Expunerea la valori mobiliare globale de calitate, listate, lichide, din domeniul imobiliar, va asigura un profil de risc diversificat. De asemenea, integrarea celor două echipe de management complementare va crea sinergii strategice și valoare adăugată pentru acționarii NEPI și Rockcastle”, se arată în raportul publicat de BVB.
În urma acestei tranzacții, mai arată raportul, acționarii NEPI vor câștiga imediat expunere către un portofoliu semnificativ în Polonia, cea mai mare și lichidă piață imobiliară din regiunea CEE, cu previziuni economice pozitive, iar acționarii Rockcastle vor câștiga expunere către cel mai mare portofoliu imobiliar din România (care este a doua piață imobiliară din regiune ca mărime, cu cea mai rapidă creștere economică din Europa previzionată pentru 2016 și 2017, conform studiilor Fondului Monetar Internațional), dar și către al doilea portofoliu imobiliar din Slovacia.
Alexandru Morar și Spiro Noussis, directorii generali executivi ai NEPI, respectiv Rockcastle, vor fi numiți directori generali executivi comuni ai NewCo, iar Dan Pascariu este numit președinte al consiliului de administrație ne-executiv independent.
La data de 30 septembrie 2016, NEPI deținea și administra 34 de proprietăți imobiliare, 6 dezvoltări în curs de construcție (din care 4 sunt extinderi ale proprietăților existente) și 7 dezvoltări condiționate de obținerea de autorizații si pre-leasing.
În România, NEPI are în portofoliu centrele comerciale Mega Mall, Promenada Mall, Iris Titan Shopping Center, Vulcan Value Center (București), City Park (Constanța), Ploiești Shopping City, Shopping City Sibiu, Shopping City Timișoara, Shopping City Deva, Shopping City Galați, Shopping City Târgu Jiu, Severin Shopping Center, Brăila Mall, Pitești Retail Park, Aurora Shopping Mall (Buzău).
De asemenea, portofoliul companiei cuprinde și proiecte office: Floreasca Business Park, Tghe Lakeview, City Business Centre (Timișoara) și The Officee (Cluj).