Rusia a vândut o participaţie de 19,5% la gigantul petrolier Rosneft pentru 11,3 miliarde de dolari către fondul suveran al Qatarului şi traderul de mărfuri Glencore, scrie EvoNews.com.
Acordul demonstrează că atractivitatea deţinerii unei participaţii la unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume depăşeşte riscurile generate de sancţiunile occidentale impuse Rusiei din cauza conflictului din Ucraina.
Acordul a fost ţinut secret, primele informaţii fiind date miercuri seară de către preşedintele Vladimir Putin într-o întâlnire cu Igor Sechin, directorul general al Rosneft. Sechin este brațul drept al lui Putin și este supranumit ”țarul energiei” în Rusia.
”Este cel mai mare acord de privatizare, cea mai mare vânzare şi achiziţie care a avut loc în sectorul petrolului şi gazelor în 2016”, a afirmat Putin la întâlnirea cu Sechin, care a fost transmisă la televiziune.
Potrivit înțelegerii, Glencore şi fondul suveran de investiţii din Qatar vor prelua un număr egal de acţiuni din participaţie de 19,5% la Rosneft, vândută de guvern în cadrul unui program de privatizare. Rosneft are o capitalizare bursieră de 59,17 miliarde de dolari, ceea ce arată că acordul a fost încheiat cu un discount de 2% faţă de preţul pieţei.
Rosneft este supusă sancţiunilor americane impuse după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina în 2014. Banii din vânzarea participaţiei vor merge direct la statul rus şi nu la Rosneft, astfel încât sancţiunile nu vor fi aplicate direct.
După anunţarea acordului, Kremlinul a precizat că vor fi luate măsuri pentru ca volumul mare de valută adus de tranzacţie nu va provoca volatilitate pe piaţa valutară a Rusiei.
Fondul suveran al Qatarului este cel mai mare investitor în cadrul Glencore, cu o participație de 8,2% în gigantul minier. De asemenea, deține o participație de 17% în cadrul grupului auto german Volkswagen și este acționar și la banca elvețiană Credit Suisse.
În primăvară, presa rusă scria că grupul China National Petroleum Corporation (CNPC) ar fi dorit preluarea pachetului de 19,5%, însă Beijingul ar fi dorit să aibă un cuvânt mai greu de zis în privința managerierii companiei. Însă partea rusă nu a fost de acord, după cum nici grupul britanic BP, care deține 19,75% din acțiunile Rosneft, nu are vreun cuvânt de spus în deciziile societății.
Ulterior, presa rusă a scris că Putin l-a invitat pe oligarhul Vagit Alekperov, care controlează Lukoil, să participe la privatizarea Rosneft, alături de compania petrolieră de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.
În fine, Rosneft a vândut obligațiuni în valoare de 9,4 miliarde de dolari zilele trecute, iar guvernul a sugerat că grupul rus și-ar putea răscumpăra singur acțiunile. Rusia are nevoie disperată de bani la buget după ce scăderea prețului petrolului de la 115 dolari pe baril în 2014 la 50 de dolari a afectat puternic încasările.
Recent, Igor Sechin și Rosneft au perfectat mai multe tranzacții, grupul petrolier extinzându-se rapid. Rosneft a preluat Bashneft, un producător mai mic de petrol scos la vânzare de către stat în cadrul programului de privatizare, pe care a achitat 5 miliarde de dolari. Ulterior, Rosneft a anunțat achiziția grupului indian Essar Oil pentru 12 miliarde de dolari, asigurându-și astfel intrarea pe una dintre cele mai mari piețe de desfacere din lume.