Ziua în care îți lași mașina acasă. Prețul petrolului a crescut cu 10%. Cine profită în urma situației – VIDEO

OPEC a rezolvat diferențele de opinii dintre statele membre și va reduce producția de petrol

Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a agreat miercuri prima reducere a producției din 2008 încoace, operațiune la care va participa și Rusia. În urma anunțului, prețul petrolului a crescut cu 10%, până la 52 de dolari barilul.

Advertisment

Arabia Saudită a ajuns la un acord cu Iranul, principalul opozant din cadrul OPEC, care dorea reluarea producției până la un nivel similar cu cel de dinainte de impunerea sancțiunilor internaționale privind programul său nuclear. Acestea au fost ridicate la începutul anului, ceea ce a dus Teheranul la majorarea producției.

Acordul exceptează Libia și Nigeria, care au suferit în ultimii ani scăderi ale producției din cauza atacurilor militanților asupra instalațiilor petroliere.

Irakul, însă, va participa la acord, deși recent ceruse tratatament special pentru că are nevoie de fonduri pentru a lupta cu Statul Islamic.

OPEC, care produce o treime din petrolul extras la nivel mondial, a decis la Viena reducerea producției cu 1,2 milioane de barili pe zi, urmând ca statele din afara organizației să mai reducă producția cu încă 600.000 de barili pe zi.

Arabia Saudită va reduce producția cu 486.000 de barili pe zi, până la 10,058 milioane de barili, în vreme ce Irakul – al doilea producător din OPEC va scădea producția cu 210.000 de barili față de nivelul realizat în octombrie, potrivit Bloomberg.

De asemenea, Emiratele Arabe Unite și Kuweitul, alți mari producători din cadrul OPEC vor reduce extracția cu 139.000 de barili pe zi, respectiv 131.000 de barili pe zi.

Rusia, Azerbaidjan, Kazahstan

În fine, Rusia – care este cel mai mare producător din lume, a anunțat că va scădea producția cu 300.000 de barili pe zi.

OPEC a suspendat Indonezia din calitatea de membru al organizației deoarece statul este importator net și nu poate participa la reducerea producției.

Advertisment

Azerbaidjanul și Kazahstanul, alți doi mari producători de țiței din afara OPEC, ar putea reduce la rândul lor extracția.

Sfârșitul ”războiului petrolului”

Reducerea producției înseamnă sfârșitul ”războiului petrolului”, pe care Arabia Saudită și aliații săi l-au declanșat în 2014 în încercarea de a elimina de pe piață producătorii americani care extrag din șișturi bituminoase și nisipuri petrolifere. Deși producția SUA a scăzut dramatic, țara este în continuare al treilea producător mondial de petrol.

Producția SUA a crescut de la 5,4 milioane de barili în 2010 la 9,6 milioane de barili în anul 2015 datorită extracției prin metode neconvenționale. Între timp, din cauza scăderii puternice a prețului, producția SUA a scăzut cu aproape un milion de barili pe zi, ridicându-se acum la 8,5 milioane de barili, potrivit EIA – administrația americană pentru energie. Însă producătorii americani s-au adaptat extrem de rapid, potrivit unei analize Reuters, aceștia putând să extragă acum și la costuri de 15 dolari pe baril, potrivit unei analize Reuters. Mai mult, Pioneer Natural Resources – unul dintre producătorii de petrol de șist din Texas – anunța în vară că poate extrage țiței și la 2 dolari pe baril, potrivit Reuters.

Petroliștii americani își freacă mâinile de bucurie

Acțiunile companiilor petroliere au crescut puternic în urma anunțului OPEC-Rusia. Astfel, s-au apreciat titlurile producătorilor americani Exxon și Chevron, cele mai mari companii petroliere din SUA, dar și Schlumberger – societate care oferă servicii la sondă. De asemenea, au crescut cu peste 10% titlurile producătorilor neconvenționali, precum Pioneer Natural Resources, Hess Corp și Anadarko Petroleum, scrie EvoNews.com.

Alte companii petroliere din SUA care extrag petrol de șist sunt Devon Energy, EOG Resources, Chesapeake Energy sau Continental Resources, acțiunile acesteia din urmă crescând cu 23% ieri, după cum arată Fox Business.

loading...
VEZI COMENTARII