#Despre femei – Soprana Felicia Filip: „Un artist de succes este suma talentului, a muncii şi a experienţelor sale”

Soprana Felicia Filip, care a cântat pe marile scene ale lumii, la Royal Opera în Londra și la Staatsoper în Viena, s-a întors în România cu gândul să dea înapoi tinerilor și să le deschidă ochii spre lumea teatrului și a muzicii. Acum este directoarea Operei Comice pentru copii și conferențiar universitar la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Într-un interviu pentru Vocea.biz, ea a povestit ce a determinat-o să se întoarcă în România, ce înseamnă pentru ea munca de aici și cum a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute soprane din lume.

Advertisment

Reporter: Povestiţi-ne mai întâi despre copilărie, despre cum v-aţi format, cum aţi descoperit muzică, ce aţi vrut să deveniţi când eraţi mică, cine v-a influenţat în primele alegeri făcute la început de drum. Ce exemple şi sfaturi de viaţă aţi primit atunci? Ce evenimente v-au condus pe drumul pe care l-aţi avut în viaţă?

Felicia Filip: Ca orice om împlinit, un artist de succes este suma talentului, a muncii şi a experienţelor sale. Perioada copilăriei este foarte importantă, copilul fiind un burete ce absoarbe cu uşurinţă informaţiile. Responsabilitatea părinţilor şi, mai apoi, a pedagogilor este imensă. Orice cuvânt, orice atitudine a celor mari lasă urme adânci în harta emoţională a micuţului. Nu o dată, ele pot hotărî chiar calea pe care acesta o va urmă.

Am avut şansa de a mă naşte într-o familie care ne-a stimulat, pe mine şi pe fraţii mei, să învăţăm, dar ne-a ocupat şi timpul liber prin muzică. Astfel am fost îndrumaţi spre o şcoală de specialitate. Deci, practic, de când mă ştiu am fost înconjurată de sunete şi nu de zgomote. Aşa am crescut, până la finele liceului, când am cântat la vioară un concert (de Max Bruch) acompaniată de orchestra. În toată această perioada am apărut pe scene, mai mici sau mai mari, ca elevă. Surprinzător a fost că, la sugestia unor profesori inspiraţi, am dat examen la canto devenind studentă Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Ce presupune educaţia unui copil talentat? Cum pregăteşti o voce? Cât de devreme trebuie să înceapă antrenamentul?

Am început în consecinţă, destul de târziu studiul vocii, un fapt ce s-a dovedit, în timp benefic. Vocea este un organ delicat ce se formează odată cu tot organismul. A începe studiul prea devreme constituie un risc, organul vocal, insuficient format, putând fi traumatizat. La fete, dar mai ales la băieţi, recomandabil este că studiul să înceapă după perioada pubertăţii. Desigur că pregătirea teoretică trebuie începută mult mai devreme. Audiţiile muzicale cu fragmente din opere, simfonii, operete sau muzică de camera sunt o necesitate ca şi pregătirea de teorie şi solfegiu sau armonie, atât de necesare, ulterior.

Advertisment

Însuşirea unui rol, învăţarea lui, stilul în care a fost scris, “punerea în voce” cum spunem noi artiştii, culminând apoi cu interpretarea şi jocul scenic, se bazează pe aceste acumulări. Apoi, muncă asiduă cu pianistul corepetitor, cu dirijorul şi regizorul ne deosebeşte de actorul de teatru, care lucrează numai cu regizorul şi partenerii.

Ce presupune pregătirea pentru un rol? În timp se învaţă cum să-ţi controlezi emoţiile pe scenă?

O componentă importantă în susţinerea unei cariere de succes o constituie stăpânirea emoţiilor. Ele sunt fireşti şi nu te vor părăsi niciodată. Există emoţii benefice, care îţi potenţează sensibilitatea şi emoţii distructive, paralizante. Apoi există ritualul fiecărui interpret înaintea spectacolul, exerciţiile de respiraţie, de concentrare, de relaxare. Insist însă pe ideea pregătirii fără reproş a apariţiei scenice, fie la opera sau pe podiumul de concert.

Ce sfat aveţi pentru artiştii care încă simt emoţii şi frică înainte să se urce pe scenă?

Debutul pe o mare scenă a lumii este un pariu cu un singur câştigător: tu însuţi! Această este psihologia învingătorului. Aşa am gândit când am câştigat premiile internaţionale sau când am cântat la Londra, Viena, Moscova, Tokyo, Toronto, Paris, Beijing sau în Africa la Dakar.

În carieră dvs, ce rol v-a plăcut cel mai mult, care vi s-a potrivit cel mai bine şi de ce?

Rolul meu preferat este cel pe care îl interpretez în seară respectivă. Îl iubesc din toată inima şi încerc să “îl apar” cu toată fiinţă mea, fie că este un personaj pozitiv sau negativ. Şi pe acesta din urmă vreau să îl înţeleg, să detectez care sunt motivele care l-au adus în starea respectivă. Numai astfel, după opinia mea, poţi fi credibil, convingător pe scenă.

Au fost şi sunt roluri care m-au urmărit toată viaţă. Unul dintre ele, poate cel mai complex (reţineţi că nu spun niciodată dificil!) este Violetta din “Traviata”, de mulţi specialişti considerat “rolul rolurilor”. Mozart de asemenea îmi este un prieten drag care m-a făcut să câştig toate concursurile internaţionale care îi poartă numele.

De ce aţi ales să va întoarceţi în ţară şi să lucraţi la Opera Comică pentru Copii? Simţiţi că aveţi o responsabilitate să daţi înapoi ceva generaţiilor tinere?

După această experienţă artistică şi de viaţă încerc să dau înapoi, tinerei generaţii, ceva din ce am primit, din ceea ce am trăit şi trăiesc pe scenă. Sunt conferenţiar universitar şi lucrez cu multă plăcere cu studenţii mei. De câţiva ani am bucuria de a fi director general al Operei Comice pentru Copii, singură instituţie de acest gen din lume. Anual ne trec pragul peste 70.000 de spectatori care iau astfel contactul cu muzică lui Donizetti, Mozart, Johann Strauss, Ceaikovski şi mulţi alţii. Copilul iese din sala de spectacol emoţionat, parcă mai luminos, cu zâmbetul pe buze, fredonând melodiile din spectacol. De asemenea părinţii ne mărturisesc bucuria pe care o resimt, atât pentru cel mic cât şi pentru ei înşişi. Avem apoi atelierele unde copiii se dedică dansului, de la baletul clasic la street dance, oratoriei, artelor plastice etc.

I-aţi sfătui pe părinţi să le ofere copiilor lor, pe lângă educaţia formală, şi o educaţie artistică? Ceva pentru sufletul lor, chiar dacă nu ajung să profeseze în asta. Am observat că oamenii cei mai fericiţi şi mai împliniţi cu ei înşişi au şi o ocupaţie artistică, pe lângă muncă lor şi viaţă lor de zi cu zi.

Cred că oferim astfel o alternativă la viaţă de zi cu zi care, nu întotdeauna, ajută la formarea corectă a tinerei generaţii. Suntem pe cale să batem toate recordurile de audienţă dar şi de fidelizare a tinerilor spectatori. Ei revin mereu, mereu, îşi iau părinţii sau bunicii de mâna pentru a merge la Opera Comică pentru Copii.

Ce planuri aveţi pentru viitor, ce vreţi să faceţi mai departe?

Personal, alături de spectacole şi recitaluri, în ţară şi în străinătate, voi continuă colaborarea extraordinară cu formaţia “Iris” ce a făcut că sute şi sute de tineri rock-eri să vină şi în sala de opera sau de concert pentru a o ascultă pe “doamna care cânta cu Irisul”. Nu e aşa că astfel vom face că mulţi oameni, de toate vârstele să fie mai frumoşi, mai buni, mai împliniţi sufleteşte?

loading...
VEZI COMENTARII