#colectiv: Noaptea de coșmar, văzută prin ochii medicilor care i-au tratat pe răniții de la Colectiv – VIDEO

Colectiv
O victima a incendiului de la Club Colectiv este preluata, sambata 31 Octombrie 2015, de medicii Spitalului de Urgenta Floreasca din Capitala. ANDREEA TANASE/MEDIAFAX FOTO

Sistemul sanitar românesc era complet nepregătit pentru intervenția de urgență în urma incendiului din Colectiv. În nicio țară din lumea asta nu există facilități de primire și tratare în regim de urgență a zeci de mari arși. „Avem de toate”, spuneau autoritățile românești de la vremea aceea. Nimic mai departe de adevăr, spun medicii care i-au îngrijit pe răniții de la Colectiv. Nu aveam de toate, la Spitalul de Arși nu aveau ventilatoare, pe răniți îi spălau în singura cadă pe care o aveau, la Spitalul Pantelimon, unde au ajuns trei pacienți intubați în stare critică, medicii nu aveau experiență cu marii arși, la Spitalul Floreasca, celebra secție pentru tratarea acestora era închisă, nefuncțională de ani de zile.

S-au cheltuit sume enorme de bani și pe 30 octombrie nu aveam în niciun spital din București condițiile speciale de care au nevoie astfel de pacienți. Vocea.biz a stat de vorbă cu trei medici care i-au îngrijit pe răniții de la Colectiv: Camelia Roiu și Ruxandra Grigorescu de la Spitalul de Arși și Elena Voicu de la Spitalul Pantelimon. Mai jos, mărturiile celor trei medici:

Camelia Roiu, medic Spitalul de Arși: În alte condiții, aveau alte șanse de supraviețuire

“L-am întrebat pe actualul director medical dacă știe care este rata de supraviețuire în Terapie Intensivă (ATI). Mi-a spus că este probabil de 10%. L-am întrebat dacă nu-și pune probleme, dacă nu-l îngrijorează, iar el a ridicat din umeri neputincios. Deci, rata de supraviețuire era foarte mică, infecțiile intraspitalicești erau la ordinea zilei

Camelia Roiu despre condițiile de la Spitalul de Ași din perioada tragediei de la Colectiv

Reporter: Când ați intrat în tură știați practic ce vă așteaptă?

Camelia Roiu: Am aflat dimineață, când am deschis televizorul și am văzut nenorocirea, atunci am realizat ce mă așteptat în spital. Când am ajuns era foarte multă agitație, multă lume, pacienții erau în stare critică, doar că era destul de mult haos. Relațiile mele profesionale cu actualul șef (Adrian Stănculea) erau destul de încordate la momentul acela și din cauza asta, i s-a interzis doctoriței anesteziste care a fost de gardă în acea noapte să mă cheme la spital. L-a sunat de două ori, prima oară a întrebat ce face, i s-a răspuns să stea liniștită fiindcă pacienții vor intra oricum doar în două săli de operație, deci să nu se agite. A doua oară, când tot intrau pe poarta spitalului pacienții, i-a spus din nou domnului doctor „e grav, o chem pe doamna doctor Roiu?” și i s-a spus „Nu”. Acest șef a dovedit încă o dată că este iresponsabil pentru că a confundat relațiile personale cu relațiile profesionale, a pus orgoliile lui și vanitățile lui deasupra vieții pacienților.

Puteți să ne descrieți care erau condițiile de la Spitalul de Arși atunci?

Condițiile erau total improprii, eu mă luptam de ani de zile cu ele, le știam, tocmai reproșasem, făcusem referate, la raportul de gardă chiar l-am întrebat pe actualul director medical dacă știe care este rata de supraviețuire în Terapie Intensivă (ATI). Mi-a spus că este probabil de 10%. L-am întrebat dacă nu-și pune probleme, dacă nu-l îngrijorează, iar el a ridicat din umeri neputincios. Deci, rata de supraviețuire era foarte mică, infecțiile intraspitalicești erau la ordinea zilei, ventilatoare nu erau, ca dovadă că în noaptea respectivă au fost aduse ventilatoare de la alte spitale. Condițiile noastre sunt total inadecvate pentru tratarea unui ars critic.

Practic, în noaptea aceea, răniții nu aveau unde să fie aduși.

Da, era singurul spital de arși, personalul era pregătit, se primeau numai pacienți arși, era o anumită experiență, dar condițiile erau total… Acum se renovează ATI-ul, doar că așa-zisa renovare a mai fost făcută acum circa opt ani, la fel, au dat zidul până la cărămidă jos, s-a pus iarăși rigips, dar nu s-a dat cu flacără să omoare piocianicul, așa cum s-a spus la un moment dat. Nu s-a făcut niciun fel de dezinfecție specială a pereților. Acum, probabil că pentru o perioadă nu vor mai fi asemenea infecții, dar după o perioadă de un an maxim, lucrurile vor sta la fel. Practic, ne trebuie o clădire nouă. După ce s-a închis secția, am primit un pacient în jur de 50 de ani, cu arsuri superficiale pe o suprafață de 15% care nu a mai fost internat pe secția de terapie, ci pe secția de arsuri, unde s-a făcut salon de pacienți critici, și care a murit. Deci piocianicul nu este numai în secția de terapie, este în tot spitalul.

Deci degeaba e curat în ATI, dacă după ce ești internat în altă secție ajungi să iei contact cu aceste bacterii…

Bineînțeles.

În momentul acela v-ați dat seama că șansele de supraviețuire a pacienților care erau în spital erau de 10%.

Știam, știau și medicii, doar că…

Cu toate acestea au fost trimiși în străinătate târziu.

Foarte târziu.

Aveau șanse de supraviețuire o parte din ei?

Evident că în alte condiții, aveau alte șanse.

Puteți să ne descrieți din punct de vedere medical ce înseamnă un mare ars?

Bariera noastră de protecție împotriva infecțiilor și a tuturor microbilor din exterior este pielea. Nemaiavând această barieră de protecție, persoanele care au suferit arsuri sunt mult mai predispuse la infecții decât ar fi în mod normal. În spitalul nostru există microbi, cum este piocianicul, rezistente la toate antibioticele. Este esențial și vital ca un asemenea pacient să fie izolat, să aibă niște condiții optime ca să nu se infecteze pentru că practic asta înseamnă moarte. Știți că la un moment dat au fost controale de la DSP (Direcția de Sănătate Publică) care au relevat că sunt foarte puțini germeni în spital. Eu, personal, am recoltat din saloane, din apa sterilă de la blocul operator, din apa de la duș și m-am dus cu aceste probe la Spitalul „Victor Babeș” și rezultatele au fost catastrofale. Am demonstrat prin aceste probe că există piocianic rezistent la toate antibioticele, că în apa sterilă de la blocul operator, cu care chirurgii se spală înainte de a intra în operație, există microbi și aceiași microbi există și în apa de la dușul cu care se spălau pacienții arși în fiecare zi.

De ce DSP-ul raportează greșit?

Am aflat și eu atunci că DSP-ul este în subordinea Guvernului și, după cum ați văzut, organismele statului au tot interesul să țină ascunse toate aceste adevăruri ca să nu vedem, de fapt, cât sunt de incompetenți, de iresponsabili și cât sunt de ineficienți în a administra sistemul de sănătate.

Au mai fost nereguli despre care poate că nu am auzit până acum?

Da, au fost, s-au făcut inclusiv greșeli medicale. Eu am avut un pacient foarte grav care necesita un mod de ventilație special pe care-l puteam face doar cu un aparat de ventilație din terapie intensivă. Am vrut să iau acel aparat în sala de operație, iar acest șef al meu mi-a interzis. Pe lângă greșelile pe care le-au făcut și minciunile pe care le-au spus, acesta probabil este și un act criminal, în fond. Pentru mine atunci a fost șocant ce se întâmpla de fapt… cum scriam în foile de observație diverse analize care mi se tăiau după aceea pentru că acest șef voia neapărat să demonstreze… nu știu ce să demonstreze.

De ce nu vine pacientul pe primul loc?

Pentru că tot sistemul de sănătate este construit pe un sistem feudal, este singura idee a actualului ministru cu care sunt de acord. La noi, șefii sunt abuzatorii, șefii controlează totul, șefii practic îți comandă ce tratament să faci, cum să faci, deși în orice țară civilizată, medicul curant este suveran în ceea ce privește tratamentul pe care i-l recomanzi. Șeful ar trebui să aibă doar responsabilitate administrativă, adică să-ți ofere ție toate condițiile optime în care să-ți exerciți meseria.

Celebrul video cu viermii, bănuiesc că nu a fost prima dată când ați văzut așa ceva.

Ca atunci, nu. În anii trecuți mai vedeai unul, dar ce a fost acum… rămăseseră doi pacienți în reanimare și ambii aveau viermi, eu am apucat să-l filmez doar pe unul, dar mai era cineva.

Situații de genul acesta nu au existat la pacienții de la Colectiv.

Nu, pentru că era iarnă. Vă dați seama dacă se întâmpla vara…

Ce ați vrea să vedeți pe viitor? Cum putem ajunge și noi să punem pacientul pe primul loc, nu orgoliul personal?

Spitale, după cum vedeți, nu se construiesc. Eu sunt foarte dezamăgită de reacția ministrului, ni s-a spus că vine un ministru nou, care nu e din sistem și care poate să facă lucruri bune. Am realizat, după publicare filmului cu viermii, când a venit în spital și ne-am strâns toți medicii… atunci când vine un om și îți spune adevărul, îți arată care sunt condițiile și tu îl pui la zid pe acel om în loc să-l folosești ca să cauți soluții, să schimbi lucrurile, atunci am realizat că de fapt nu se va schimba nimic. Nu știu ce ar trebui să facem, care ar fi soluțiile ca să se schimbe ceva. Senzația mea este că niciodată pacientul nu va fi pus pe primul loc pentru că sunt interese personale, materiale, de grupuri, de tot felul.

Să ne tratăm direct în străinătate?

Eu am și spus la un moment dat că dacă mi se întâmplă ceva, să mă ducă direct în altă țară.

Ruxandra Grigorescu, medic anestezist Spitalul de Arși care a fost de gardă în 30 octombrie 2015; în prezent lucrează în mediul privat

Am intrat în sala de operație, rând pe rând sunam după următorul pacient, am dat 16 anestezii în patru ore. A fost o perioadă în care nu am avut timp să gândesc, nu am avut timp să empatizez foarte mult, am lucrat ca o mașină”

Ruxandra Grigorescu despre garda din 30 octombrie 2015

Reporter: Ați fost de gardă în noaptea de la Colectiv.

Ruxandra Grigorescu: Da, am intrat normal, de la ora 14:00 – 15:00. A fost o zi normală. Tocmai făcusem cafeaua pentru a doua zi și mă pregăteam să mă retrag și în momentul acela a bătut cineva la ușă, „doamna doctor, e accident în Colectiv”. Am făcut trei pași și am auzit ambulanțele. Am coborât jos, erau trei ambulanțe, am încercat să aflu de la personalul de pe ambulanțe câte victime sunt, în ce stare, nu au putut să-mi dea niște informații exact, îmi tot spuneau „mulți, foarte mulți, foarte grav”.

V-ați dat seama atunci care este anvergura situației?

Nu, încă nu. După aceea l-am sunat pe șeful clinicii de anestezie, domnul Stănculea, care era plecat din București, nici dânsul nu înțelegea care era anvergura, el tot spunea că avem un număr limitat de locuri, îi explicam că nu avem cum să primim doar atâția fiindcă sunt mult mai mulți pacienți. S-a aglomerat camera de gardă, am încercat să facem un triaj… eram trei medici care am fost plecați în Germania unde am făcut multe simulări și știam tehnici cum ar fi identificarea pacienților, am fost singurul spital care nu aveam pacienți cu identitate necunoscută. Am lipit pe ei de la început etichete cu numele și data nașterii. Au venit fără branule, fără absolut nimic, presupun că cei de la ambulanță nu aveau timp să le facă și manevre medicale. Am început să le prindem branule, să le acordăm primul ajutor și să facem o triere până a venit primul pacient foarte grav care trebuia să intre în momentul acela în sală. Am intrat în sala de operație, rând pe rând sunam după următorul pacient, am dat 16 anestezii în patru ore. A fost o perioadă în care nu am avut timp să gândesc, nu am avut timp să empatizez foarte mult, am lucrat ca o mașină.

Ați mai văzut vreodată așa ceva?

Nu atât de mulți, lucram de șapte ani la Spitalul de Arși, dar așa de mulți pacienți nu am văzut niciodată. Ceva similar de grav la nivel de răni, după o explozie de la Petromidia am mai văzut.

Care era starea din spital în noaptea aceea?

Inițial era o stare de confuzie pentru că nu am fost informați, nu știam ce se întâmplă, nu știam câți mai vin, cum să ne organizăm, după care toată lumea s-a mobilizat. De multe ori m-am întrebat cum am reuși să ne descurcăm dacă s-ar întâmpla ceva cum ar fi un cutremur. Ce m-a impresionat a fost mobilizarea, au venit medici de acasă, au venit oameni care nu mai lucrau la noi în spital, a venit aparatură de la alte spitale, au venit tiruri cu soluții perfuzabile. A fost o mobilizare pe care nu mi-am închipuit că se poate realiza în România.

Cu toate acestea, nu aveam cum să tratăm atât de mulți mari arși.

Atât de mulți mari arși nu pot fi tratați nicăieri în lumea asta pentru că nu ai cum să ții un centru imens cu 100 de locuri care să stea de pomană în caz că se întâmplă ceva.

Trebuiau trimiși în străinătate mai devreme?

Problema este a structurii fizice a Spitalului de Arși, nu este vorba de personal și de aparatură, ci de clădire, care nu a fost construită ca un spital, a fost o casă boierească. Nu există circuite, fizic nu ai cum să izolezi, nu ai fizic cum să te deplasezi prin spital dintr-un loc în altul fără să treci prin terapie. De asta sunt infecțiile, de asta s-a murit. Infecții există în toate spitalele din lumea asta, doar că nu se întâmplă la fel de repede și nu sunt germenii atât de rezistenți.

Care a fost starea răniților imediat după noaptea aceea?

Un pacient mare ars are mai multe faze în evoluția lui, nu doar o zi, ci mai multe zile de gravitate. Nu poți să spui după numai 24 de ore dacă un pacient își revine sau nu. Cu un pacient mare ars se poate întâmpla ceva și după o săptămână-două. Nu ai cum să-ți faci o idee că pacientul respectiv va evolua bine, mai ales la arsurile de căi aeriene. Și acestea sunt de diferite grade, iar cele mai garve sunt cele care se petrec în spațiu închis, unde pacientul inhalează aer încins cu fum, indiferent dacă aerul conține sau nu substanțe toxice. Inhalarea de fum și aer fierbinte distruge celulele de la nivelul căilor aeriene. Recuperarea unui mare ars, astfel încât să fie externat, durează luni de zile, iar recuperarea astfel încât să fie integru, ani de zile și, depinzând de gradul leziunilor, sunt pacienți care nu se recuperează total niciodată.

Ce v-a marcat atunci?

A fost o situație cu un pacient, îi uitasem garoul pe mână și mi-am cerut scuze, i-am zis că e un pic haos și suntem un pic depășiți de situație, iar în momentul acela el s-a uitat la mine și mi-a zis „Nu face nimic, noi vă mulțumim că aveți grijă de noi”.

Ce lecție trebui să învățăm noi ca țară după o asemenea tragedie?

Sincer, cred că ar trebui să fie făcute mai multe simulări de catastrofă cu multiple victime astfel încât lumea să știe exact ce are de făcut, iar timpii de reacție să se îmbunătățească. De asemenea, este perfect normal să li se acorde primul ajutor pe stradă, oriunde se face la fel, sunt foarte multe știri atunci care nu și-au avut locul… mobilizarea din partea personalului medical… a fost susținere din toate punctele de vedere, frumos ar fi să existe această susținere și fără să se întâmple un accident colectiv, frumos ar fi ca oamenii să doneze sânge și fără un accident colectiv, atunci nu mai primeau donatori fiindcă aveau prea mult sânge, acum iarăși nu este sânge. Cred că nu ar trebui să așteptăm o tragedie ca să fim oameni.

Elena Voicu, medic primar ATI, Spitalul Pantelimon:  Șocul m-a urmărit, mirosul acela de fum a persistat câteva zile

“După părerea mea, probabil că aveau alte șanse dacă erau de la început transferați în alte spitale, ați văzut cum arătau spitalele, nu erau pregătite pentru așa ceva”

Elena Voicu despre cum ar fi trebuit să procedăm imediat după incendiu – transferul pacienților la spitale din străinătate cu profil special pentru tratarea marilor arși

Reporter: Ce a însemnat pentru dumneavoastră experiența de la Colectiv?

Elena Voicu: A fost o experiență foarte grea pentru mine, o experiență care practic mi-a marcat existența în viața profesională, sunt printre puținele zile despre care îmi aduc aminte și acum fiecare minut, fiecare secundă mi-au rămas în minte. Este o experiență destul de dură pentru un medic care practic până atunci nu s-a mai întâlnit cu asemenea cazuri.

Nu ați mai îngrijit pacienți cu arsuri?

Nu, a fost prima experiență, destul de dură la vremea aceea.

Ce s-a petrecut în noaptea respectivă?

Am intrat în gardă în acea zi în jurul orei 14:00, totul a decurs ca o tură absolut normală până seara în jur de ora 11. Dădeam o anestezie normală la neurochirurgie în sală, când am fost sunată de către un chirurg care mi-a zis Te rog frumos, coboară acum urgent în UPU (Unitatea de primiri urgențe). Am fost șocată, de regulă mă sună UPU să cobor, m-a sunat un chirurg impresionat fiind de ce a văzut. Am coborât imediat, nici nu am intrat bine în camera de gardă când au început să intre tărgile cu pacienții, nu pot să vă spun ce am simțit în suflet atunci, erau trei pacienți intubați cu arsuri pe suprafețe destul de mari și un pacient conștient, Alex Chelba, care era cooperant, era stabil hemodinamic, spunea întruna că e bine și mi-a povestit în mare parte ce s-a întâmplat. M-am ocupat de pacienții care erau intubați. Am stat câteva minute pentru a selecta pacienții, nici nu aveam atâtea locuri în terapie, nu aveam unde să-i pun. Trebuia să fac diferența dintre pacientul critic care are nevoie de intervenție urgentă pe terapie intensivă și pacientul care putea fi tratat și pe secție. Patru pacienți au ajuns în terapie intensivă, trei dintre ei fiind intubați.

Ce v-a povestit Alex Chelba?

Cum a reușit să iasă din club, faptul că s-a întors înapoi pentru că își uitase aparatul de fotografiat, a stat câteva minute sub o masă și a reușit să iasă după aceea.

Care a fost cauza decesului la pacienții din Colectiv?

Aveau arsuri de căi aeriene, a existat o intoxicație cu monoxid de carbon și diverse cianuri, substanțe toxice acolo, edemul de căi aeriene și infecțiile care au dus la decesul tardiv al lor, sepsisul. Din păcate, sunt puține spitale în țara asta care își permit cu adevărat să trateze un ars, care trebuie izolat, trebuie să stea în salonul lui, să aibă cada lui, zona lui proprie. Eu am făcut tot ce mi-a fost în putere atunci, foarte greu a fost pentru că era o chestie de minute.

Câți au supraviețuit din cei care au fost internați la Pantelimon?

Unul a plecat la Floreasca, apoi în afară, am înțeles că a supraviețuit, ceilalți au murit, Alex Chelba a fost transferat la Spitalul de Arși, a murit acolo, o altă pacientă în stare foarte gravă a fost transferată în străinătate și a murit acolo. După părerea mea, probabil că aveau alte șanse dacă erau de la început transferați în alte spitale, ați văzut cum arătau spitalele, nu erau pregătite pentru așa ceva. Un astfel de pacient trebuie să aibă o igienă corespunzătoare, este foarte importantă igiena la ei, degeaba îi dai antibiotice dacă nu poți să-i asiguri igiena, trebuie să ai o asistentă care să se ocupe de un singur pacient. La noi sunt trei asistente care se ocupă de 30 de pacienți.

Cum a fost în noaptea aceea?

Am muncit toată noaptea, a fost groaznic, cred că mi-au trebuit trei zile ca să mă recuperez, să pot să-mi revin, și șocul m-a urmărit, aveam mirosul acela de fum care a persistat câteva zile bune, imaginea lor… Îmi pare rău, extrem de rău.

Dacă s-ar întâmpla ceva în viitorul apropiat, ce șanse de supraviețuire ar avea răniții, la un an după Colectiv?

Părerea mea este că șansele de supraviețuire în spitalele care nu au profil de arși sunt minime. Părerea mea, din start ar trebui trimiși în afară sau să se construiască și la noi un spital de mari arși, dar vă dați seama, până am ajunge și noi la nivelul din Occident ar trebui să treacă mulți ani. Au fost pacienți transferați în stare mult mai gravă decât alții care au rămas în țară și care au supraviețuit, pacienți care nu te așteptai să fie salvați.

Ați păstrat legătura cu Jean Chelba.

Da, este un om deosebit. Îmi pare rău și astăzi că a murit băiatul lui… cred că dacă erau alte condiții, avea alte șanse. Eu spun că acel pacient trebuie să trăiască, a venit la spital pe picioarele lui, erau niște factori de risc, dar asta nu însemna că nu avea șanse să nu trăiască. Am văzut pacienți care erau mult mai grav decât el. Eu am remușcări, îmi reproșez pentru că acel pacient trebuia să trăiască.

Ce ar trebui să schimbăm pe viitor?

În primul rând, trebuie să avem mult mai mulți medici, în special pe terapie intensivă, trebuie încurajați rezidenții să facă această specializare care este extrem de grea. Trebuie colaborare între spitale, între medici.

 

loading...
VEZI COMENTARII