România a înregistrat în primele două luni ale anului a doua mare creştere a înmatriculărilor auto din UE, de 33,6%

Vocea.biz / 15.03.2018
România a înregistrat în primele două luni ale anului a doua mare creştere a înmatriculărilor auto din UE, de 33,6%

România a înregistrat în primele două luni ale acestui an a doua mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi din Uniunea Europeană, de 33,6%, la 20.521 unităţi, avans de aproape 6 ori mai mare faţă de cel din UE, de 5,8%, în timp ce livrările Dacia au urcat la nivelul UE cu 20,8%, la 79.203 de unităţi, conferind mărcii româneşti o cotă de 3,3%, transmite News.ro.

În perioada ianuarie-februarie 2017, în România au fost înregistrate 15.361 autoturisme.

La nivelul Uniunii Europene, înregistrările de autoturisme noi au avansat în primele două luni cu 5,8%, la 2,37 milioane de unităţi, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Cea mai mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi a avut loc în Bulgaria şi Croaţia, de 39,5%.

Între pieţele auto mari, înmatriculările din Spania au crescut în ianuarie-februarie cu 16,4%, iar cele din Italia cu doar 1%. Marea Britanie a consemnat o scădere de 5,1% a înmatriculărilor, Franţa o creştere de 3,4%, iar Germania de 9,5%.

Scăderi au mai avut loc în Irlanda (-3,5%) şi Suedia (1,6%).

În februarie, înregistrările de autoturisme din România au crescut cu 5,7%, la 8.777 de unităţi, de la 8.302 de unităţi în urmă cu un an.

În UE, înregistrările de autoturisme noi au crescut în februarie cu 4,3%, la 1,125 milioane de unităţi.

Înmatriculările de autoturisme Dacia la nivelul UE au crescut în ianuarie-februarie cu 20,8%, la 79.203 de unităţi, conferind mărcii româneşti o cotă de 3,3%, în creştere de la 2,9% în intervalul similar al anului trecut.

În februarie, înregistrările Dacia în UE au urcat cu 24,3%, la 40.229 de unităţi, iar cota de piaţă a crescut la 3,6%, de la 3%.

Vânzările de maşini noi ale grupului Renault, care deţine marca Dacia, au avansat în primele două luni cu 8,1 %, la 236.619 unităţi, iar cota de piaţă a crescut cu 0,2 puncte, la 9,9%.

În februarie, înregistrările grupului Renault au crescut cu 6,8%, la 120.024 de vehicule, iar cota de piaţă a crescut cu 0,3 puncte, la 10,7%.

Înmatriculările de automobile ale grupului german Volkswagen, cel mai mare producător european de automobile, au crescut în ianuarie-februarie cu 9.3%, la 272.758 de unităţi, grupul obţinând o cotă de piaţă 24,4% în creştere de la 23,7% acum un an.

Grupul VW a consemnat în februarie o creştere de 9,4% a înmatriculărilor, la 344.892 de unităţi, iar cota sa de piaţă a crescut la 24,2%, de la 23,1% în februarie 2017.

În 2017, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 10,7%, la 105.083 de unităţi, de trei ori mai mult faţă de avansul Uniunii Europene, de 3,4%, în timp ce livrările Dacia au urcat la nivelul UE cu 12,4%, la 463.543 de unităţi, conferind mărcii româneşti o cotă de 3,1%.

Citește și...