Gabriela Firea vrea tramvaie suspendate pe ruta Bucureşti-Măgurele

Vocea.biz / 13.03.2018
Gabriela Firea vrea tramvaie suspendate pe ruta Bucureşti-Măgurele

Primarul General Gabriela Firea spune că au început deja pregătirile tehnice pentru introducerea tramvaielor suspendate în Capitală. Potrivit edilului, este vorba despre 80 de tramvaie care vor circula pe ruta București-Măgurele. Firea a mai precizat și că are în vedere și alte proiecte pentru a îmbunătăți infrastructura de transport deficitară.

Gabriel Firea a precizat, în cadrul seminarului „Împreună pentru dezvoltare durabilă – Dezvoltarea regiunii Bucureşti-Ilfov”, că au început deja pregătirile tehnice pentru tramvaiele suspendate ce ar urma să funcționeze pe ruta București-Măgurele. Ele vor asigura o mai bună legătură cu Institutul de Fizică, a declarat edilul.

“Într-o perioadă scurtă de timp – am început deja pregătirile tehnice -, vom demara lucrările pentru o linie de monorail. Este vorba despre tramvai suspendat şi material rulant. 80 de tramvaie suspendate vor fi implicate în acest concept – o rută Bucureşti – Măgurele şi Bucureşti – centura în zona de nord spre Ploieşti”, a declarat Firea.

Primarul General a mai vorbit și despre alte proiecte care ar veni să modernizeze infrastructura de transport deficitară. Firea a precizat că dorește modernizarea și lărgirea şoselei Bucureşti – Măgurele, tot pentru a asigura un mai bună conectivitate cu Institutul de Fizică. Printre planurile prezentate de edil se numără și un nod intermodal, lângă pasajul Domneşti, o parcare de tip “park and ride” la capătul şoselei Pantelimon.

Citește și...