Toggle Menu
  1. Home/
  2. Auto/

Ministerul Mediului a suplimentat bugetul Programului Rabla

Bugetul alocat programului de sprijinire a înnoirii parcului auto național a fost suplimentat de Ministerul Mediului.

Ministrul de resort, Grațiela Gavrilescu, a semnat, joi, rectificarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu, suplimentând cu 25 milioane de lei programul Rabla Clasic. Astfel, alte aproximativ 4.000 de persoane fizice vor putea beneficia de prime de casare pentru a-și achiziționa autoturisme noi.

Conform Ministerului Mediului, cumulând bugetul inițial al programului, cu această suplimentare, se estimează că Programul „Rabla” destinat persoanelor fizice va avea aproximativ 25.000 de beneficiari, până la sfârșitul anului.

„Aceste modificări au venit ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea românilor și interesul foarte mare manifestat pentru acest Program ce se află deja la a XIII-a ediție. Scopul suplimentării este acela ca numărul de mașini care nu poluează să crească, iar prin reînnoirea parcului auto național, se are în vedere, în primul rând, siguranța cetățenilor pe drumurile publice, dar și reducerea efectelor poluării asupra sănătății populației”, a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Sursa foto: pixabay.com

Amalia Blanariu