Record pe piaţa auto: în primele 9 luni s-au înmatriculat aproape 380.000 de maşini second-hand

Vocea.biz / 25.10.2017
Record pe piaţa auto: în primele 9 luni s-au înmatriculat aproape 380.000 de maşini second-hand

În perioada ianuarie–septembrie 2017, tranzacţiile cu maşinile la mâna a doua au atins un record istoric, ajungând la 378.424 de unităţi, conform unei analize efectuate de Autovit.ro pe baza datelor publice oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

În primele nouă luni din 2016, piaţa maşinilor rulate a ajuns la un număr de 222.859 de unităţi. De asemenea, şi tranzacţiile cu maşini noi au crescut cu 16%, de la 67.992 în 2016 la 78.769 maşini în perioada ianuarie – septembrie 2017.

„Anul 2017 a adus recorduri istorice pentru maşinile second-hand şi cel mai bun rezultat din ultimii opt ani pentru maşinile noi, fenomen care s-a datorat, în principal, eliminării timbrului de mediu începând cu a doua lună a anului. Această creştere s-a reflectat şi în Autovit.ro, unde numărul de români care au ales să-şi vândă maşina a crescut cu 25% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat Andrei Bereandă, Business Manager Autovit.ro.

Tranzacţiile cu maşini rulate pe plan intern (reînmatriculările) au înregistrat un maxim istoric în primele nouă luni ale acestui an, de 360.635 de unităţi. Din 2013 şi până anul anterior, reînmatriculările se situau la sub 200.000 de unităţi, potrivit DRPCIV.

De asemenea, eliminarea timbrului de mediu a făcut ca în unele luni nivelul înmatriculărilor de maşini rulate să fie chiar şi de trei ori mai mare decât în luna similară din 2016, se mai arată în analiza citată de Mediafax.

„Programul Rabla, care a început în primăvară, a ajutat piaţa maşinilor noi şi a fost suplimentat, anul 2017 urmând să se încheie cu 25.000 de autoturisme cumpărate prin intermediul acestuia. Mai mult, anul acesta a funcţionat şi versiunea Rabla Plus, gândită pentru cumpărarea de maşini electrice, iar peste 500 de persoane au aplicat la program, ceea ce înseamnă mai multe maşini electrice vândute în acest an decât în toţi anii de până acum la un loc”, a adăugat Bereandă.

Referitor la anunţurile de pe Autovit.ro, a continuat tendinţa manifestată în ultimii ani, reducându-se ponderea maşinilor de sub 3.000 de euro şi crescând ponderea celor de peste 15.000 de euro.

O zecime dintre autoturisme sunt scoase la vânzare la preţuri de peste 30.000 de euro, cele mai scumpe fiind modelele Ferrari, Lamborghini, Maybach, Bentley, Mercedes, Rolls Royce şi Porsche, care costă şi 150.000 de euro.

Cele mai populare patru mărci de pe platformă sunt Volkswagen, BMW, Audi şi Opel, acestea regăsindu-se în jumătate dintre anunţuri.

Sursa foto: pixabay.com

Citește și...