Producătorul auto britanic Bentley, deținut de către grupul Volkswagen, a prezentat la Salonul Auto de la Geneva primul său autoturism electric, relatează EvoNews.com.
Este vorba de EXP 12 Speed 6e Concept, un model convertibil care îmbină luxul cu tehnologia. Acesta vine cu un design clasic Bentley, iar Wolfgang Dürheimer – președintele companiei – a afirmat că ”nu este necesar ca mașinile electrice să arate ca un frigider”, adăugând că mașinile pot fi și ”sexy” și ”emoționale”.
Modelul 6e beneficiază de încărcare prin inducție, ceea ce înseamnă că fericiții proprietari ai acestuia vor scăpa de încarcarea cu ajutorul cablurilor.
Consola centrală vine cu o sticlă curbată și cu ecran OLED pentru controlul navigației, divertisment și climă.
Pasagerii au parte, la rândul lor, de propriul display care le permite să citească emailuri, să stea pe internet sau social media sau să vizioneze filmulețe online.
În privința autonomiei detaliile sunt puține, dar Bentley vrea ca proprietarii modelului să poată conduce neîntrerupt de la Londra la Paris, Monaco sau Milano fără a avea nevoie de încarcarea bateriilor.
Autoturismul va intra în producție din 2021. Până atunci, Bentley va ataca piața cu modelul hibrid Bentayga, un SUV.