WikiLeaks: CIA a vrut să ”spargă” sistemele informatice de pe mașinile conectate la internet

BlackBerry pariază pe sistemele de operare din industria auto după ce a eșuat pe piața smartphone-urilor
Foto: QNX Auto Blog

Documentele publicate de către WikiLeaks arată că CIA – agenția de spionaj extern a SUA – a dezvoltat o divizie care avea ca ”misiune” să spargă sistemele de securitate ale autoturismelor conectate la internet, scrie EvoNews.com.

Advertisment

Documentele arată că CIA avea ca ”potențiale arii de misiuni” sistemele de operare care controlează bordul mașinilor pentru divizia ”Embedded Devices Branch” (Branșa Dispozitive Încorporate – n.r.). Între sistemele numite se remarcă QNX, dezvoltat de către compania canadiană BlackBerry și integrat în automobile precum Bentley, Audi, BMW, Maserati, Jeep, Mercedes, Land Rover, Toyota, Honda etc. În 2015, QNX ajunsese pe 60 de milioane de vehicule, după cum scria revista americană Forbes.

Problema o constituie faptul că în viitoarea generație de mașini autonome sistemele de bord vor controla navigația, iar unele dintre acestea nici nu sunt prevăzute cu volan sau pedale.

Acesta nu este primul semnal de alarmă pentru producătorii auto.

În 2015, mai mulți cercetători din domeniul securității cibernetice au făcut o demonstrație prin care puteau porni de la distanță motorul unui Jeep Cherokee, ceea ce a dus la rechemarea în service a 1,4 milioane de vehicule realizate de către grupul Fiat Chrysler.

De asemenea, în toamna anului trecut o serie de experți din China au hakerit o mașină Tesla Model S, reușind să comande de la distanță frânele și să deschidă portbagajul. Compania a reparat gaura de securitate ulterior printr-un update.

Advertisment

O altă problemă o constituie furtul de date personale precum informațiile partajate de mașină cu terțe părți, precum carduri de credit, conturi sau parole.

În luna ianuarie, Congresul SUA a votat o lege care cere introducerea unor standarde de securitate pentru autoturisme, dar până acum nu s-au dat decât recomandări.

loading...
VEZI COMENTARII