O femeie a fost prinsă în timp ce încerca să mituiască un poliţist cu 400 de euro

Claudia Bonchis / 05.03.2017
O femeie a fost prinsă în timp ce încerca să mituiască un poliţist cu 400 de euro

O femeie a fost prinsă în flagrant în timp ce oferea 400 de euro unui agent de poliție cu scopul de a nu-i întocmi fiului acesteia dosar penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Mureș, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au prins în flagrant o femeie în timp ce oferea 400 de euro unui agent de poliție din cadrul IPJ Mureș — Secția de Poliție Rurală nr. 1 Gornești — Post de Poliție Sângeorgiu de Mureș. În acest fel, femeia a încercat să-şi scape fiul de întocmirea  unui dosar  penal, după ce a săvârşit o infracțiune la regimul rutier.

“În fapt, la data 02.03.2017, un polițist a formulat un denunț cu privire la faptul că, în ziua anterioară, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu pe linie rutieră, l-a depistat în trafic pe H.S.Z., conducând un autoturism deși avea permisul de conducere suspendat, sens în care i-a întocmit dosar penal”, se arată în comunicatul transmis de DGA.

Şoferul i-a promis polițistului o sumă de bani, în mod repetat, pentru a nu-I fi întocmit dosar penal. În aceeași zi, mama conducătorului auto, l-a contactat pe un alt polițist din cadrul aceluiași post de poliție pentru a-l întreba dacă are posibilitatea să rezolve problema fiului ei, prin oferirea unei sume de bani agentului denunțător.

O zi mai târziu, femeia s-a prezentat la postul de poliție pentru a încerca să rezolve problema, prilej cu care ofițerii S.J.A. Mureș și procurorul de caz au realizat acțiunea de prindere în flagrant.

“După audierile efectuate de procuror, a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile față de mama conducătorului auto, sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită”, se mai arată în comunicatul DGA.

 

Tags:
Citește și...