Carlos Ghosn: Renault-Nissan va deveni în acest an cel mai mare producător auto mondial

vocea.biz / 20.06.2017
Carlos Ghosn: Renault-Nissan va deveni în acest an cel mai mare producător auto mondial

Renault-Nissan va deveni în acest an cel mai mare producător auto mondial, devansând grupul Volkswagen şi Toyota, potrivit directorului general Carlos Ghosn, care acum doi ani anticipa că alianţa va deveni unul dintre primii trei constructori din lume până în 2018, relatează Automotive News.

Estimarea sa s-a îndeplinit cu un an mai devreme, datorită includerii în alianţă a Mitsubishi, până în 2018.

”Ne aflăm între primii trei constructori auto începând din ianuare, în funcţie de volumul vânzărilor, şi ne aşteptăm că vom ajunge pe primul loc la jumătatea anului, deşi nu acesta a fost obiectivul nostru”, a spus Ghosn la adunarea generală a acţionarilor de săptămâna trecută.

În primele patru luni alianţa a fost aproape de primele două locuri.

Potrivit datelor JATO Dynamics, grupul VW a vândut în intervalul ianuarie-aprilie 3,32 milioane de vehicule, Toyota 3,06 milioane şi Renault-Nissan 3,02 milioane.

Felipe Munoz, analist în domeniul auto la JATO consideră că este incert dacă alianţa Renault-Nissan poate urca pe prima poziţie în acest an. Totuşi, Munoz crede că Renault-Nissan va fi înaintea grupului VW şi a Toyota în privinţa creşterii viitoare, având în vedere punctele forte deţinute în domeniul SUV-urilor şi al vehiculelor electrice, potenţialul uriaş din China şi alte pieţe emergente.

Succesul lui Ghosn a fost dincolo de adăugarea Mitsubishi Motors în alianţă, care anul trecut a vândut circa 934.000 de vehicule.

În primele patru luni, vânzările globale ale alianţei au crescut cu 8% în termeni anuali, ale Toyota cu 6%, în timp ce livrările grupului VW au scăzut cu 1%.

Între brandurile individuale, vânzările Nissan au urcat cu 7%, Renault cu 10%, Mitsubishi cu 5% şi cele ale Dacia cu 7%, potrivit JATO. Livrările brandului rusesc Lada, consolidate în rezultatele Renault, au avansat cu 8%, piaţa rusă dând semne de redresare.

Brandul premium Infiniti al Nissan a înregistrat o creştere de 24% a vânzărilor, iar brandul sud-coreean Samsung al Renault de 38%.

SUV-urile au fost în ultimii ani segmentul cu cea mai mare creştere, iar alianţa are cea mai mare cotă de piaţă la această categorie, de 12%, conform JATO. Nissan X Trail este SUV-ul cel mai bine vândut, iar vehicule ca Dacia Duster şi Renault Kwid sunt atractive în India, Brazilia şi Orientul Mijlociu, a arătat munoz.

Vânzările de vehicule electrice sunt încă mici, dar Renault Zoe şi Nissan Leaf sunt lideri de piaţă.

Tags:
Citește și...