Revoluția mașinilor electrice pornește din China – VIDEO

Daniel Ionașcu / 15.01.2017
Revoluția mașinilor electrice pornește din China – VIDEO

China se pregătește de revoluția mașinilor electrice, statul asiatic deținând primul loc în lume în privința numărului de mașini electrice vândute, datorită subvențiilor generoase, scrie EvoNews.com.

În fapt, în China se vând anual mai multe vehicule electrice decât în tot restul lumii la un loc, acestea fiind mai ieftine decât cele comercializate de către companii precum Tesla sau Nissan, chiar dacă au o autonomie mai mică.

China a furnizat subvenții în valoare de miliarde de dolari, ceea ce permite producătorilor chinezi precum BYD – o companie sprijinită de către miliardarul Warren Buffett – și BAIC Motor să ajungă la capacități de producție pe scară largă. Mai departe, acest lucru duce la crearea unui avantaj tehnologic și, apoi, la scăderea prețurilor.

Vânzările de mașini electrice și hibride au crescut cu 60% în perioada ianuarie-noiembrie 2016, până la 402.000 vehicule, iar până în 2020 China vrea să aibă 5 milioane de astfel de autoturisme pe străzi.

Banii vorbesc

Modelele electrice realizate în China nu sunt la fel de spectaculoase și luxoase precum Tesla, dar au un preț imbatabil.

În Shanghai, o mașină electrică cu două uși numită Chery eQ costa 8.655 dolari după aplicarea subvențiilor, iar fără subvenții ar fi în jur de 12.500 de dolari.

Spre comparație, General Motors a prezentat ultimul model Chevrolet Bolt care costă 30.000 de dolari, după primirea unei subvenții de 7.500 de la statul american.

Chinezii cumpără mașini electrice în special în marile orașe, unde distanțele parcurse nu sunt mari. De asemenea, mulți cumpără pentru a putea primi mai ușor număr de înmatriculare. Mai multe metropole chineze au limitat drastic numărul înmatriculărilor din cauza poluării, însă pentru mașini electrice se dau gratis.

Constructorii străini au probleme în scăderea prețurilor

Producătorii străini care comercializează mașini electrice în China au probleme în a reduce prețurile până la nivelul constructorilor autohtoni. De altfel, orice constructor străin este obligat să se alieze cu unul local dacă vrea să producă mașini în China. Spre exemplu, Daimler s-a aliat cu BYD pentru a produce marca Denza, însă acestea sunt de 3-6 ori mai scumpe decât Chery eQ.

La fel și în cazul Nissan, care s-a aliat cu constructorul chinez Dongfeng Automobile pentru a produce modelul Leaf. Acesta se vinde sub brandul Venucia, însă Carlos Ghosn, directorul Renault-Nissan, spune că chinezii nu vor să dea mai mult de 8.000 de dolari, iar modelul Nissan este prea scump.

Strategia ”dragonilor”

China plănuiește acum reducerea subvențiilor până la eliminarea totală în anul 2020. În acel moment, constructorii străini vor concura de la egal la egal cu cei chinezi, însă diferența va fi că cei din statul asiatic vor fi ajuns deja la capacități mari de producție și expertiză operațională.
În fapt, China vrea să ajungă la supremație tehnologică și în cazul bateriilor pentru mașini electrice. Recent, statul asiatic a început să șicaneze companiile coreene Samsung SDI și LG Chem, care au fabrici în China, dar care nu au primit autorizațiile necesare.

Constructori precum General Motors s-au avântat imediat pentru a profita de noua piață de mașini electrice din China. Grupul american a anunțat că va investi 3,8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea a zece noi modele electrice până în 2020.

Dar drumul poate fi și invers: constructori chinezi precum BYD și GAC Motor – parte a Guangzhou Automobile Group, vor să se extindă la nivel internațional.

BYD deja își comercializează mașinile și autobuzele electrice în Africa, Europa și America de Sud și deține o fabrică și în SUA. De asemenea, conglomeratul IT LeEco își construiește o fabrică de mașini electrice.

Citește și...