Italia, enervată de insistențele Germaniei de a investiga grupul Fiat Chrysler în scandalul emisiilor

vocea.biz / 15.01.2017
Italia, enervată de insistențele Germaniei de a investiga grupul Fiat Chrysler în scandalul emisiilor

Italia a respins o solicitare a Germaniei de a verifica mai strict automobilele Fiat Chrysler, pentru a se asigura că respectă normele europene de poluare, în condiţiile în care neînţelegerile pe acest subiect din ultimele luni escaladează, scrie Bloomberg, potrivit News.ro.

Secretarul de stat în Ministerul italian al Transporturilor Riccardo Nencini a spus că ”insistenţa guvernului german după răspunsurile date de instituţia italiană este de neînţeles”.

Guvernul italian colaborează cu Comisia Europeană, a afirmat Nencini într-un comunicat publicat vineri seara, după ce Comisia Europeană a anunţat că Germania a exprimat îngrijorări serioase în legătură cu emisiile automobilelor Fiat 500.

”Am cerut în repetate rânduri autorităţilor italiene să vină cu răspunsuri convingătoare cât mai curând posibil”, se arată într-un comunicat de vineri al Comisiei.

Grupul Fiat-Chrysler este investigat de Departamentul de Justiţie al SUA pentru că nu ar fi dezvăluit folosirea unui software care încalcă standardele referitoare la emisii, potrivit unor persoane apropiate situaţiei. Producătorul auto era deja investigat pentru practicile sale de vânzări.

Posibilitatea unei acţiuni penale din cauza emisiilor vine după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a anunţat joi că a descoperit folosirea unui software ilegal pe 104.000 de vehicule Jeep Grand Cherokee şi Ram 1500 care permit depăşirea normelor legale referitoare la emisii.

Nencini a precizat că niciunul dintre cele două modele din SUA nu sunt comercializate în Italia.

Cazul referitor la Fiat Chrysler urmează celui de la Volkswagen, care a instalat softuri ilegale pe 11 milioane de vehicule la nivel global, dintre care peste 500.000 în Statele Unite, pentru a reduce emisiile în timpul testelor. Softul folosit de VW a fost descoperit de autorităţile americane, iar Volkswagen a recunoscut faptele în septembrie 2015. Costurile suportate de Volkswagen depăşesc deja 20 de miliarde de dolari.

Fiat Chrysler a folosit tehnologie furnizată de compania germană Robert Bosch, investigată la rândul ei pentru livrarea de software grupului VW.

Autoritatea germană de reglementare a sectorului auto, KBA, a efectuat propriile cercetări referitoare la mai multe modele ale Fiat, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor din această ţară, Svenja Friedrich, într-o conferinţă de presă.
”Rezultatul este reducerea considerabilă a gazelor de evacuare, după un anumit timp. Încă suntem de părere că acestea sunt dispozitive ilegale”, a spus Friedrich.

Potrivit reglementărilor europene, Italia este responsabilă de testarea automobilelor Fiat, pentru că operaţiunile regionale ale companiei se află în Italia.

(News.ro)

Citește și...