Sinclair C5, tricicleta electrică lansată cu 30 de ani prea devreme – VIDEO

Diana Dorner / 14.01.2017
Sinclair C5, tricicleta electrică lansată cu 30 de ani prea devreme – VIDEO

Concepută să producă o adevărată revoluție în industria auto, Sinclair C5, o mașină cu trei roți, cu propulsată cu putere electrică și cu pedale a fost în momentul lansării, în 1985, un eșec răsunător. Iar unii britanici au fost de părere că a reprezentat cel mai mare dezastru din domeniul inovației, transmite Evonews.com.

Creatorul tricicletei electrice cu pedale, inventatorul englez Sir Clive Sinclair, a vrut să schimbe radical mijloacele de transport, însă a reușit doar să piardă o sumă uriașă de bani: aproape 7 milioane de lire.

Tricicleta electrică avea prevăzut un singur loc, putea accelera până la 24 km / h, cântărea 30 de kilograme și asigura parcurgerea unei distanțe de până la 32 de km. Sinclair C5 putea fi condus de orice persoană mai mare de 14 ani, chiar și fără permis, și nu avea nevoie de asigurare sau plata altor taxe.

În momentul în care rezerva de energie se termina, pilotul trecea la tracţiunea musculară, învârtind pedalele ca şi la o bicicletă convenţională.

Britanicul a crezut că invenția lui va fi o alternativă la maşinile obişnuite, însă în șase luni vânzările nu au depășit 12.000 de triciclete electrice, o cifră de 5 ori mai mică decât așteptările.

Cu toate că în zilele noastre Sinclair C5 ar fi putut fi bine primit, în ani ’80 nu a convins posibilii cumpărători. Vânzările au fost afectate de faptul că mulți considerau că este periculos să te deplasezi cu această invenție pe arterele circulate de automobilele normale, dar și de faptul că pentru condiţiile meteorologice britanice era total nepotrivită.

Astfel, presa și publicul nu au văzut în C5 un mijloc de transport, ci mai degrabă o jucărie cu un preț destul de piperat, arată mithsonianmag.

În ciuda eșecului răsunător, în anii următori a crescut numărul persoanelor care au vrut să își cumpere tricicleta electrică pentru colecție. Astfel, dacă inițial a fost scoasă la vânzare pentru suma de 399 lire, în următorii ani a fost vândută pentru sume umflate de până la 5.000 de lire. În anul 2010, inventatorul Sinclair C5 a dezvoltat o nouă mașină electrică, X-1.

Cu toate acestea, dacă vehiculul prototip dezvoltat de inventatorul englez Sir Clive Sinclair ar fi fost lansat în zilele noastre, poate ar fi avut o altă șansă.

Citește și...