Vânzările Hyundai și Kia au înregistrat prima scădere în 18 ani

Daniel Ionașcu / 02.01.2017
Vânzările Hyundai și Kia au înregistrat prima scădere în 18 ani

Vânzările producătorilor auto Hyundai și Kia au scăzut cu 2% în anul 2016, până la 7,88 milioane de vehicule, aceasta fiind prima scădere din 1998 încoace a grupului, scrie EvoNews.com.

Grupul, al cincilea producător auto din lume ca mărime, nu și-a îndeplinit ținta de 8,13 milioane de mașini, în special din cauza preferinței pentru SUV-uri din SUA, după ce Hyundai și Kia au avut în gamă în special sedanuri.

Astfel, Hyundai a livrat 4,86 milioane de unități, în vreme ce Kia a furnizat 3,12 milioane de mașini.

Însă în anul 2017, vânzările sunt așteptate să crească cu 5%, până la 8,25 milioane de automobile, peste proiecția anterioară de 1,9%, datorită stabilizării pieței auto din Rusia, dar și a urmare majorării livrărilor în SUA și China.

Hyundai țintește acum vânzări totale de 5,08 milioane de vehicule, în timp ce Kia are ca țel 3,17 milioane de autoturisme.

Președintele Hyundai Motor Group, Chung Mong-koo, a afirmat în mesajul de Anul Nou către angajați că economia mondială are încă o creștere lentă, iar protecționismul este în creștere, în vreme ce competiția între producători se intensifică.

Acțiunile Hyundai au crescut cu 2,7%, iar cele ale Kia au urcat cu 0,6% în urma anunțului.

Per total, în 2016 acțiunile Hyundai au consemnat o scădere de 2% pe bursă, în vreme ce titlurile Kia au avut un declin de 25%.

Citește și...