Volkswagen a recumpărat sau a reparat peste jumătate dintre vehiculele din SUA care au probleme

vocea.biz / 14.04.2017
Volkswagen a recumpărat sau a reparat peste jumătate dintre vehiculele din SUA care au probleme

Grupul auto Volkswagen a anunţat vineri că a cumpărat de la clienţi sau a reparat peste jumătate dintre cele 475.000 de vehicule cu motoare diesel de 2,0 cmc depistate în Statele Unite cu probleme la sistemul de control al emisiilor, relatează site-ul agenţiei Reuters, citată de Mediafax.

Cel mai mare producător auto din lume a transmis vineri, într-o scrisoare adresată judecătorului care monitorizează aplicarea acordului cu autorităţile americane pentru soluţionarea litigiului, că a reachiziţionat sau a încheiat contractele de leasing pentru 238.000 de vehicule şi a reparat alte 6.200 de maşini.

În virtutea acordului cu autorităţile americane, Volkswagen trebuie să recumpere sau să repare cel puţin 85% dintre vehiculele cu probleme până la sfârşitul anului 2018, altfel riscă penalităţi suplimentare.

Grupul auto german Volkswagen a trebuit să achite daune de aproape 15 miliarde de dolari în Statele Unite ale Americii pentru instalarea la motoare diesel a unui soft pentru manipularea emisiilor poluante. În plus, VW va achita o amendă civilă de 1,5 miliarde de dolari şi o amendă penală de 2,8 miliarde de dolari. În septembrie 2015, Volkswagen a anunţat că circa 11 milioane de autovehicule ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.

Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante. Constructorul auto german a instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi. Dispozitivul era programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situatiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon.

Tags:
Citește și...