Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu va avea cinci premiere în microstagiunea de toamnă

teatru sibiu
FOTO: sibfest.ro

Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu pregăteşte publicului cinci premiere consecutive, în perioada 1-5 octombrie, în regia lui Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu, Charles Muller, Gavriil Pinte şi Anca Bradu, care vor pune în scenă texte celebre ale unor autori care au făcut istorie, precum Sofocle, Eugene Ionesco, Peter Weiss, Peter Shaffer şi Matei Vişniec, conform unui comunicat remis luni AGERPRES.

Cu ocazia acestui eveniment, Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu este şi gazda expoziţiei FOCUS TNRS: “Viziuni ale revoltei şi tragediei”, semnată de Sebastian Marcovici, alături de Dragoş Dumitru, care fac o incursiune fotografică în cele cinci noi producţii prezentate toamna aceasta publicului sibian. Fotografiile vor fi expuse în foaierul teatrului, iar accesul la expoziţie se face în perioada 1-5 octombrie 2014, pe baza biletului de intrare la spectacol, cu 30 de minute înainte de începerea fiecărei reprezentaţii.

“Ne bucurăm să susţinem microstagiunea de toamnă a Teatrului Naţional ‘Radu Stanca’, ce marchează începutul noului sezon de evenimente teatrale la Sibiu. Ne-am implicat pentru că ne interesează dezvoltarea acestui nou şi dinamic domeniu al economiei moderne – industriile creative -, iar teatrul este o parte importantă a acestui ‘ecosistem’. Profit de această ocazie pentru a-i invita pe sibieni, şi nu numai, la teatru”, a declarat Flavia Popa, secretar general BRD Groupe Société Générale.

Miercuri, 1 octombrie, ora 19,00 va avea loc premiera spectacolului “Marat/Sade”, într-o concepţie regizorală captivantă semnată de Charles Muller, după legendarul text al lui Peter Weiss. În scenografia lui Dragoş Buhagiar şi pe muzica originală de Vasile Şirli, spectacolul ,”Marat/Sade” este o critică a societăţii actuale, un râs care devine plâns, o revoluţie împotriva limitelor omului şi a sistemelor politice.

Premiera de joi, 2 octombrie, ora 19,00 este prezentată de Secţia Germană, care ne invită să descoperim jocul intrigilor de la curtea vieneză, în spectacolul “Amadeus” de Peter Shaffer, o producţie în regia lui Gavriil Pinte şi scenografia Roxanei Ionescu. “Amadeus” este un spectacol pentru iubitorii de mistere, melodramă şi Mozart, interpretat în limba germană, cu traducere simultană în limba română.

Vineri, 3 octombrie, ora 19,00 este pusă în scenă una dintre cele mai fascinante piese ale lui Eugene Ionesco, “Lecţia”. Regizorul Mihai Măniuţiu montează un spectacol ce vorbeşte despre manipulare, seducţie, orori, robotizare, dar şi despre progres şi evoluţia civilizaţiei. “‘Lecţia’ este ceea ce se petrece în jurul nostru şi nu ne mai putem preface că nu vedem. Genocidul, spălarea creierelor, purificările etnice, crimele în masă, totul se petrece sub ochii noştri. Eu nu trag la ţintă în dictatori de acum 20 de ani, trag la ţintă în dictatorii din zilele noastre”, declară Mihai Măniuţiu.

Sâmbătă, 4 octombrie, ora 19,00 va avea loc premiera spectacolului “De ce Hecuba?” de Matei Vişniec, cel mai jucat autor dramatic român. În regia Ancăi Bradu şi scenografia lui Mihai Păcurar se dezvăluie lumea spectaculoasă a Antichităţii şi un personaj feminin de dimensiuni apocaliptice, Hecuba, Mama care are curajul să ceară socoteală zeilor care controlează viaţa şi moartea copiilor săi.

După reprezentaţia din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul “Oidip”, regia Silviu Purcărete, va fi jucat în premieră în această stagiune, duminică, 5 octombrie, ora 19,00. Vă invităm să vedeţi o creaţie-eveniment a autorului spectacolului “Faust”, cu scenografia lui Dragoş Buhagiar şi pe muzica originală semnată de Vasile Şirli. “Oidip” este o pictură a spaimelor, a presentimentelor şi a nefericirii, în spiritul marilor maeştri.

Programul spectacolelor este afişat pe site-ul www.tnrs.ro. Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală din Bdv. Nicolae Bălcescu nr. 17 şi online prin eventim.ro şi în reţeaua naţională a magazinelor Domo, Germanos, Orange şi Vodafone, librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Microstagiunea premierelor de toamnă este susţinută de BRD Groupe Société Générale, partener de tradiţie al Teatrului din Sibiu şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

loading...
VEZI COMENTARII