Pentru momentele în care simți că nu mai ai putere. Rugăciunea părintelui Arsenie Boca

Parintele Arsenie Boca. Foto: blogosfera.piatza.net

Rugăciunea de dimineaţă a părintelui Arsenie Boca. Arsenie Boca este autorul şi a unei rugăciuni de dimineaţă. A fost publicată de mai multe ori de-a lungul timpului, iar noi prezentăm textul apărut pe site-ul crestinortodox.ro. Printre numeroasele invataturi lasate de Arsenie Boca se afla si o rugaciune pe care o rostea la inceputul fiecarei zi:

Uitaţi pentru trei minute de problemele imediate şi citiţi rugăciunea de mai jos cu linişte în suflet, având în vedere că suntem în Postul Paştelui. Veţi remarca forţa din spatele cuvintelor. Puteţi păstra rugăciunea pentru dumneavoastră şi să o spuneţi atunci când simţiţi nevoia.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minții, uitarea s-a intărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, așa risipind în deșert zilele noastre, umbriți și dosădiți până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi și pune foc temniței, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre și fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino și Te sălăsluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre și cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre.

Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viața Ta. Lumina și Bucuria noastră, slava Ție! Amin.”

VEZI COMENTARII