Mare sărbătoare sâmbăta asta. Vezi ce trebuie neapărat să faci ca să fie bine

Sfintirea apei de Boboteaza

Anul acesta, Moşii de iarnă pică sâmbătă, 5 martie. Este sâmbăta dinaintea lăsatului sec de carne pentru Postul Mare, ziua în care îi pomenim pe moşii şi strămoşii adormiţi în dreapta credinţă. Pentru ca pomana să fie primită, este bine să respectăm şi celelalte tradiţii legate de această mare sărbătoare.

Moşii de iarnă (Moşii cei mari) deschid seria celor şapte sâmbete ale morţilor, încheiată cu Sâmbăta lui Lazăr (pe 23 aprilie), în care creştinii ortodocşi fac parastase.

În unele zone ale ţării se spune că sufletele morţilor vin în această zi pe pământ, în timp ce credincioşii dau de pomană mâncare gătită pentru ca spiritele să îi ocolească. Sufletele trecute în nefiinţă vin să se hrănească cu mireasma şi aburii bucatelor pe care credincioşii le gătesc, astfel încât să le ajungă întreg anul.

De Moşii de iarnă, conform obiceiului, se dau de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci şi fructe. La mormintele rudelor, oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puţin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morţilor.

Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos.

Moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor din postul Paştelui, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.

Biserica a rânduit în an două sâmbete mari, când se fac pomeniri mai ales pentru morţii care au murit pe neaşteptate: Moşii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi) şi Moşii de vară (sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt). La acestea se adaugă şi Moşii de toamnă (prima sâmbătă a lunii noiembrie). De asemenea, pomeniri pentru cei adormiţi se vor face în fiecare sâmbătă din Postul Mare.

Duminică este lăsatul sec de carne. Luni începe săptămâna albă

– Duminică, 6 martie – Duminica Înficoşatei Judecăţi (a lăsatului sec de carne) – se mănâncă pentru ultima dată carne.
– De luni, 7 martie, până duminică, 13 martie, este dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte. De aceea, săptămâna aceasta este cunoscută, în popor, şi ca ”săptămâna albă”.
– Duminică, 13 martie, este Lăsatul Secului pentru Postul Sfintelor Paşti (se mănâncă pentru ultima dată brânză, lapte, ouă şi peşte).
– Luni, 14 martie, începe Postul Paştelui, care ţine până sâmbătă, 30 aprilie.
– Duminică, 1 mai, este Învierea Domnului (Sfintele Paşti).

VEZI COMENTARII