Cum se tine Postul Pastelui. Preot: “A posti înseamnă a refuza să te prosteşti”

cum se tine postul pastelui
Cum se tine Postul Pastelui / Sursa foto: bisericasfintiitreiierarhi.md

Cum se tine Postul Pastelui. Părintele Constantin Necula, unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi creştin-ortodocşi, îi sfătuieşte pe cei care doresc să ţină Postul Paştelui să nu considere că acesta este o cură de slăbire şi nici o obligaţie, ci o bucurie – transmite AGERPRES. “A posti înseamnă a vorbi mai puţin, a munci mai atent, a ne iubi cu mai mare grijă, a fi mai atenţi la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit”, a explicat, pentru AGERPRES, preotul Constantin Necula, consilier misionar şi de imagine al Mitropoliei Ardealului.

Cum se tine Postul Pastelui

sursa foto: captură YouTube
sursa foto: captură YouTube

Potrivit acestuia, “postul nu e un post vegan în modul vegan al acţiunii”. “Dincolo de a nu mânca şi a nu bea, înseamnă a te aşeza în liniştea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligaţie de serviciu, postul este o bucurie. Este un mod al lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor şi de a-i face pe oameni să înţeleagă adevăratul ritm al vieţii. Apoi, una dintre propunerile pe care putem să o facem liniştiţi în timpul postului este să vorbim mai puţin, să muncim mai atent, să ne iubim mai cu grijă, să fim un pic mai atenţi la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru că, până la urmă, nu vine chiar totul din construcţia financiară a lumii, ci şi din partea morală a lumii”, a spus părintele.

El a adăugat că postul nu trebuie fie confundat cu o obsesie a mâncării.

Cum se tine Postul Pastelui

“Trebuie să fim atenţi ca să nu facem din a nu mânca o obsesie şi nici din a mânca o obsesie. Trebuie să învăţăm să trăim într-un echilibru aşa cum ni-l îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că cei care au munci foarte grele pe şantier sau în alte condiţii au micile lor derogări dumnezeieşti. Nu cred că Hristos stă cu o carte de reţete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenţie şi să înţelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului. Noi nu mâncăm, ca să ne împărtăşim. Noi nu mâncăm, pentru ca să putem să mâncăm în noaptea de Înviere trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a afirmat Constantin Necula.

Întrebat cât de mult contează Postul Paştelui pentru el ca preot, părintele Necula a răspuns: “Foarte mult, pentru că mă ajută să-mi întăresc relaţia cu toţi credincioşii, pentru că vezi încă o dată sute de oameni, în Postul Mare spovedeşti, chiar tu ca preot te reaşezi în normalitatea preoţiei tale. Postul este un exerciţiu pe care trebuie să îl avem tot timpul, pentru că niciodată nu trebuie să mâncăm pe săturate, niciodată nu trebuie să facem niciun abuz. Cred că a posti înseamnă a refuza să te prosteşti”.

Cum se tine Postul Pastelui

Preotul compară Postul Paştelui cu o “operaţie pe conştiinţă deschisă”.

“E foarte greu, cine a zis că e uşor? Nu există lucru bun făcut fără greutate. Este o operaţie pe conştiinţă deschisă. Dincolo de aceasta, postul înseamnă spovedanie, postul înseamnă aşezarea conştiinţei tale dinaintea conştiinţei lui Dumnezeu, nu că în alte timpuri, nu doar în post, nu ar trebui să fie aşa. Dar, o dată în plus, o reactivare a celulei duhovniceşti a fiecărui organism uman contează de fiecare dată”, a arătat Constantin Necula.

Legat de încercările la care se spune că sunt supuşi credincioşii în perioada postului, preotul a subliniat că “postul nu e ceva spectaculos” şi recomandă ţinerea Postului Paştelui, alături de rugăciunile unui preot duhovnic.

Cum se tine Postul Pastelui

“Putem fi mai încercaţi dacă nu suntem atenţi şi dacă facem din post un fel de drapel în vânt, desfăşurat din când în când, spectacular. Postul nu are nimic spectaculos în el. Postul este un exerciţiu al smereniei şi orice încercare se vindecă cu dezîncercarea, pentru că de la Dumnezeu vin toate şi spre Dumnezeu se îndreaptă toate. Sfatul meu prietenesc este ca să încercaţi de fiecare dată să postiţi alături de rugăciunea unui duhovnic, cu nădejdea în Dumnezeu şi niciodată socotind-o ca pe o sarcină de serviciu”, a concluzionat preotul Constantin Necula.

Postul Paştelui începe luni pentru creştinii ortodocşi.

VEZI COMENTARII