#colectiv: Coșmarul unei nopți care a schimbat România, văzut prin ochii celor care i-au pierdut pe cei dragi – VIDEO

Marsul tăcerii - Colectiv
Persoane ce au participat la un mars al tacerii, aprind candele in memoria celor decedati in incendiul din Clubul Colectiv din Capitala, vineri, 6 noiembrie 2015. /ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Furie, revoltă și o mâhnire fără sfârșit. Cu asta trăiesc în suflet părinții victimelor care au murit în urma tragediei de la Colectiv, care a curmat 64 de vieți – copii, părinți, soți, frați și prieteni. Supraviețuitorii trăiesc cu amintiri de coșmar, cu gândul că au trecut prin așa ceva și că au scăpat cu viață, dar cu răni care vor necesita ani de zile de tratament. Medicii, care i-au tratat în noaptea de 30 octombrie 2015, au și ei coșmarurile lor. Unii s-au lăsat de meserie, iar în alții s-a trezit un curaj nebunesc de a arăta, în sfârșit, adevăratele condiții în care sunt tratați bolnavii în România. Reporterii de la vocea.biz au stat de vorbă cu părinții victimelor, cu supraviețuitorii și cu medicii care i-au îngrijit, în încercarea de a prezenta o imagine completă a tragediei care s-a petrecut acum un an, din perspectiva celor implicați.

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015. Clubul, situat în Sectorul 4 din București, se afla într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”. Focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, care au aprins buretele poliuretanic folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Incendiul s-a răspândit rapid și a ucis 64 de persoane, dintre care 26 au murit în incinta clubului.

Tragedia din clubul Colectiv și haosul care a urmat privind îngrijirea răniților, dar și lipsa de capacitate și echipamente din spitale, au declanșat proteste în România, peste 100.000 de români ieșind în stradă să-și manifeste indignarea față de condițiile care au dus la producerea unei tragedii de asemenea proporții. Manifestările au dus la demiterea Guvernului, premierul Victor Ponta depunându-și mandatul. Totodată, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a demisionat din funcție.

Vocea.biz va recreea, pas cu pas, evenimentele din acea noapte, poveștile celor care au pierit, spuse de părinții îndurerați, dar și poveștile supraviețuitorilor, expuse chiar de ei. Totodată, vom afla ce s-a întâmplat în acea noapte și din perspectiva celor care i-au îngrijit pe răniți.

 

“Ce vrem noi, părinții? Pe copiii noștri nu-i mai aduce nimeni înapoi… îmi doresc să nu mai existe niciun părinte în situația mea

Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru Hogea (19 ani)

În seara de 30 octombrie, Narcis Hogea s-a culcat devreme, pe la 10 seara, fiindcă trebuia să se trezească de dimineață. În ziua aceea nu vorbise cu Alexandru, fiul său, pentru că era vineri, știa că se duce la un concert mai pe seară și nu a vrut să-l deranjeze, a zis că e tânăr, are viața lui și că trebuie să învețe că încetul cu încetul, băiatul urma să devină tot mai independent. Ultima dată îl văsuse cu două săptămâni înainte, când Alexandru a venit la Sinaia să-și vadă familia. La plecare, l-au condus cu toții la gară.

„A fost singura dată când l-am dus eu la gară, începuse facultatea, mai fusese de două ori acasă, dar se ducea la gară cu alți prieteni. Acum l-am dus toți, au fost și Mihaela (mama) și Teodora (sora cea mică). Țin minte că-i făcusem de mâncare, carne la grătar fiindcă-i plăcea foarte mult, i-am dat la pachet… i-am cărat bagajele până la tren și el a vrut să le ia el, dar nu l-am lăsat, i-a cărat și Teodora un bagaj, i-am zis „tu să nu cari nimic”… l-am îmbrățișat puternic, simțeam forță în mâini când mă îmbrățișa. După aceea a urcat în tren și în timp ce pleca trenul, noi mergeam pe lângă el, l-am văzut cum mergea cu bagajul pe culoarul trenului. Atunci a fost ultima oară când l-am văzut. A plecat”, a povestit Narcis Hogea. Au păstrat legătura prin telefon până pe 30 octombrie.

În seara tragediei, Narcis Hogea a fost sunat de o prietenă a lui Alexandru, care i-a spus ce s-a întâmplat, un incendiu, mulți răniți. Alexandru fusese transportat la spital. Imediat după ce a aflat, tatăl său l-a sunat în continuu timp de o jumătate de oră, însă nu răspundea nimeni la telefon.

„M-am dus în bucătărie și soția mea era acolo, nu știam cum să-i spun, ce să-i spun, dar aflase. Un vecin i-a spus, un prieten de-al lui, și părinții lui au venit să o anunțe. Am găsit-o căzută lângă chiuvetă jos, în genunchi și atunci m-am îmbărbătat, i-am spus „haide, haide”. Am început să sun din nou și la un moment dat a răspuns o asistentă, mi-a spus că e la Spitalul Universitar, că e destul de grav, că nu au timp și mi-a închis. Am mai sunat o dată și mi-a răspuns un medic care mi-a spus unde este, la ce secție și să nu mai sunăm că închide telefonul. Că sunt foarte mulți (n.r. răniți) care au nevoie de ajutor. Atunci am urcat în mașină și am plecat la București. Am anunțat niște rude și prieteni, le-am spus despre ce este vorba, și când am ajuns, i-am găsit la spital. Mi-au dat vestea că era în operație când am ajuns noi. Cred că era în jur de 2:00. Am stat acolo până dimineața și la 5 am reușit să stau de vorbă cu niște medici. A urmat calvarul”, a povestit tatăl lui Alexandru.

Transportul lui Alexandru în străinătate a întârziat aproape trei zile din cauza birocrației

Nicio țară din lume nu este pregătită să aibă grijă de un asemnea număr de răniți, în special de mari arși. Spitale care pot să se îngrijească de ei sunt foarte puține. În mod normal, când are loc o astfel tragedie, autoritățile cer ajutor internațional. Asta a făcut, spre exemplu, președintele Franței, Francois Hollande, după atacul de la Bataclan din noiembrie anul trecut, unde au fost uciși 130 de oameni. A cerut imediat ajutor internațional, iar răniții, peste 360 la număr, dintre care aproximativ 100 în stare gravă, au fost transportați de urgență în toată Europa.

Aceasta era procedura pe care trebuia să o declanșeze și autoritățile române, însă ajutorul internațional a fost cerut foarte târziu. „Avem de toate”, spuneau autoritățile atunci, în persoanele ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, secretarului de stat Raed Arafat și ministrului de Interne Gabriel Oprea. „Cei care au murit la incendiu sau imediat după, a doua sau a treia zi, au murit din cauza arsurilor, dar după aceea… problema e că ei știau ce se întâmplă în spitalele din România și ca dovadă că au ieșit la iveală acum. Credeți că ei nu știau că au infecții nosocomiale în spitale? Ba da, dar nu le raportau. De ce i-au ținut acolo? De ce nu le-au dat voie să plece? De ce nu au tras semnalul de alarmă din noaptea aceea? De ce nu au cerut ajutor european? ”, întreabă Narcis Hogea. Fiul său era dintre răniții cei mai stabili, care puteau fi transportați imediat.

Cu ajutorul voluntarilor Vlad Voiculescu, Monica Althamer și Melania Medeleanu, pe 4 noiembrie au găsit un loc pentru Alexandru la spitalul Allgemeines Krankenhaus (AKH) din Viena, recunoscut pentru gradul foarte avansat de tratare a marilor arși, care nu există nicăieri în România. Însă au întâmpinat probleme birocratice de neimaginat.

Deși medicii de la spitalul din Viena l-au acceptat pe Alexandru la tratament, mai trebuiau îndeplinite niște proceduri în România. În primul rând, acordul medicilor de la Spitalul Universitar, unde era internat Alexandru. Era nevoie de trei semnături, medicul curant, șeful de secție și managerul spitalului. Medicul curant, cel care avea grijă direct de Alexandru, l-a evaluat ca fiind cel mai stabil dintre răniții intubați de pe secție, dându-și acordul imediat. Șeful de secție și managerul spitalului, însă, nu.

„Ne-au spus o grămadă de lucruri, că dacă îl transferăm moare, că dacă îl mutăm din pat pe targă, moare… mi-a spus șeful de secție uitându-se în ochii mei „O să-ți moară în avion și o să-l ai pe conștiință toată viața ta”. Am ieșit după o oră și jumătate din discuție, în care el ne-a tot spus că îl omorâm, că e ventilat 100%, că nu se poate mișca din pat și atunci a venit managerul spitalului, l-au chemat și pe Bănicioiu, care era ministrul Sănătății, și atunci a intrat la discuții numai Melania, noi nu am mai intrat. Bănicioiu întreba cât costă o zi de spitalizare la AKH la Viena, asta conta… prestigiul spitalului și cât costă… asta era important în momentul acela… Nu au semnat”, a povestit Narcis Hogea.

În seara aceea, însă, s-a schimbat ceva. „A ieșit Arafat la televizor și a zis că poate pleca oricine își găsește, le-a dat undă verde. Atunci, șeful de secție ne-a spus că Alexandru este singurul care poate fi transportat dintre ei. Nu știu cum am rezistat să nu fac ceva nebunesc, mă gândeam doar să poată să plece copilul”.
alexandru-hogea-2Alexandru Hogea, 19 ani, student la Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Universitatea Politehnică din București

A urmat un haos birocratic incredibil. Un grup de medici belgieni care se aflau tot atunci la spital l-au evaluat pe Alexandru ca fiind stabil pentru transport și părinții lui au fost înștiințați că există un loc pentru el la Spitalul Militar de la Bruxelles. Familia a acceptat gândindu-se că un spital al NATO are experiență mai mare în tratarea marilor arși. Părinții lui Alexandru și-au cumpărat bilete de avion să ajungă odată cu fiul lor la Bruxelles. Când au aterizat acolo, însă, au aflat cu oroare că fiul lor nu era în avionul militar care aducea răniții din România. Alexandru era încă la Spitalul Universitar. Ce s-a întâmplat? Cel mai probabil că fusese trecut pe lista de așteptare, spune Narcis Hogea.

„Nu ne anunțase nimeni nimic. Cei care au organizat transportul nici măcar nu au anunțat Spitalul Universitar… Dacă ne anunțau, dacă ne spuneau că Alexandru era o rezervă pentru Bruxelles, atunci plecam la Viena. A ajuns pe 7 noiembrie, seara, la Viena. Era timp câștigat. Am aflat de la medicii de la Viena că orice oră este vitală pentru un astfel de pacient… ne-au explicat medicii de acolo cum fac ei, în primele 48 de ore îi operează și le pune grefe, după care îi izolează în încăperi special făcute în care nu există bacterii, vor să elimine cât mai mult timpul petrecut cu răni deschise în saloane care nu sunt propice, care au bacterii. Ori la noi au fost două zile și jumătate în care copilul meu nu a fost lăsat să plece. Dacă ajungea mai devreme, poate trăia… ”.

Alexandru a fost internat la Viena de pe 7 noiembrie, seara, până pe 22. Evoluția lui în prima fază a fost bună, avea o ușoară infecție la plămâni care deja se retrăgea. Problema era că a venit din România cu trei bacterii rezistente la antibiotice.

„Ce îi îngrijora era prezența a trei bacterii nosocomiale în sânge, două din ele fiind piocianic și acinetobacter. Pe certificatul de deces scrie sepsis. Ne-au explicat că a fost vorba de o cădere multiplă de organe, totul s-a întâmplat în câteva ore. Întâi plămânii, apoi ficatul, erau pregătiți să-i facă transplant de ficat numai că la câteva minute i-au cedat și rinichii, apoi inima și nu au mai avut ce să-i facă. A fost foarte rapid. Erau supărați medicii, spuneau „de ce nu a fost mai gras? Trebuia să reziste încă o zi sau două, atât, poate avea mai multă putere”. Se agățau de orice, la fel ca noi. Știu din surse sigure că medicul care l-a îngrijit și acum își reproșează faptul că nu a venit mai devreme, și acum îi pare rău fiindcă putea fi salvat. Când m-am întors de la Viena le-am mulțumit medicilor curanți care au avut grijă de el, fiindcă am simțit că ei au făcut tot ce au putut pentru copilul meu, problema mare este că s-au opus cei din conducere”, a spus Hogea.

Pentru familia Hogea, pentru toți cei care au pierdut pe cineva în urma incendiului, durerea este inimaginabilă. Resentimentele, revolta, furia și neputința sunt de nedescris, iar ceea ce nu le dă pace părinților lui Alexandru Hogea este faptul că o serie incredibilă de evenimente a curmat orice șansă de supraviețuire pentru copilul lor, deși ieșise pe picioarele lui din club și cât a fost internat în România era stabil.

„Ce vrem noi, părinții? Pe copiii noștri nu-i mai aduce nimeni înapoi, dar trebuie ca noi, țara, să recunoaștem ceva, să vedem unde s-a greșit, vinovații să plătească și să existe măsuri de îmbunătățire, să se schimbe lucrurile ca să nu se mai întâmple lucrul acesta. Eu asta îmi doresc, să nu mai existe un al doilea Colectiv, să nu mai existe niciun părinte în situația mea ca să înțeleagă după aceea că trebuia făcut altfel. Credeți-mă pe cuvânt, trebuie să luptăm să schimbăm ceva, nu trebuie să mai trecem prin ce am trecut noi”, este rugămintea lui Narcis Hogea.

Mă interesează mai mult ce s-a întâmplat de la poarta clubului, până la poarta cimitirului. Aici s-au făcut greșeli mai mari decât în club

Jean Chelba, tatăl lui Alexandru Chelba (33 de ani)

„Hai, terminați, stau două-trei săptămâni aici, când ies îi distrugem”. Acestea au fost printre ultimele cuvinte pe care Alexandru Chelba le-a spus tatălui și surorii sale de pe patul de spital. Era internat la Pantelimon și a intrat pe picioarele lui în secția ATI, conștient, cooperant, fără complicații, mânca singur, avea toate șansele de supraviețuire. Câteva zile mai târziu era transportat, intubat, la Spitalul de Arși unde s-a stins din viață duminica, la nouă zile de la accident. Ar fi supraviețuit Alexandru dacă era tratat într-o țară occidentală civilizată? „Da, bineînțeles”, spune tatăl său.

„Alexandru am înțeles că trăia. (…) Medicii curanți au spus așa: nu avem cu ce, nu avem condiții, nu avem ce trebuie, ne rugăm ca organismul lor să reziste. Astea erau cuvintele lor. (…) Ceea ce au văzut ei, unii s-au lăsat de meserie, nu văzuseră în viața lor așa ceva. Le spuneam „e o situație excepțională, aplicați proceduri excepționale ca pe câmp la război”. Au fost presiuni asupra lor să nu vorbească, „că avem de toate”. Nu s-a declanșat mecanismul de ajutor european… În multe locuri am întâlnit indolența șefilor. (…) Nu s-a respectat codul roșu așa cum trebuia, de aici intră Arafat în scenă, el a distrus tot ce s-a întâmplat, inclusiv plecările, ca să-și acopere incompetența care s-a întâmplat la intervenție”, a spus Jean Chelba.

alex-chelba

Alexandru Chelba (33 ani), fotograf

Acum, el dorește un singur lucru, să se facă dreptate, să nu existe astfel de situații.

„Eu am văzut un orgoliu, o prostie, o incompetență în tot ce s-a întâmplat; mă interesează mai mult ce s-a întâmplat de la poarta clubului, până la poarta cimitirului. Aici s-au făcut greșeli mai mari decât în club. (…) În noaptea respectivă, celebrul dulap de medicamente de la Pantelimon era închis și șefa secției de atunci, care spunea „să dăm medicamente cui merită”, avea cheia de la dulap la ea acasă. Sistemul este atât de corupt în țara asta încât nu vă puteți închipui, este ceva înfiorător. L-au dus pe Alexandru în hruba aia de la Arși și bineînțeles că datorită unor infecții… toți cei care au decedat au murit din cauza infecțiilor bacteriene luate din spitalele românești”, a povestit Chelba.

Întrebat dacă la un an de la Colectiv am învățat ceva, tatăl lui Alexandru a spus, clipind nervos, „Nu, nu, nu”. „Trebuie să dispară generația mea și încă puțin mai jos și să veniți voi ca vârstă, cei născuți după 1990, să veniți în locul tuturor acestor oameni care nu au capacitatea de a se schimba mental, să veniți voi să schimbați lucurile. Cu cei din actuala conducere a sistemului sanitar, cu aceiași feudali nu se poate schimba nimic pentru că ei au creat un sistem și vor să-l păstreze. Voi, ăștia tineri, trebuie să le tăiați craca de sub picioare”, a spus Chelba.

După părerea mea, probabil că aveau alte șanse dacă erau de la început transferați în alte spitale

Medicul care l-a îngijit pe Alexandru Chelba

Elena Voicu este unul dintre medicii care l-a îngrijit pe Alexandru Chelba la Pantelimon. „După părerea mea, probabil că aveau alte șanse dacă erau de la început transferați în alte spitale, ați văzut cum arătau spitalele, nu erau pregătite pentru așa ceva. Un astfel de pacient trebuie să aibă o igienă corespunzătoare, este foarte importantă igiena la ei, degeaba îi dai antibiotice dacă nu poți să-i asiguri igiena, trebuie să ai o asistentă care să se ocupe de un singur pacient. La noi sunt trei asistente care se ocupă de 30 pacienți. (…) Părerea mea este că șansele de supraviețuire în spitalele care nu au profil de arși sunt minime. Părerea mea, din start ar trebui trimiși în afară sau să se construiască și la noi un spital de mari arși, dar vă dați seama, până am ajunge și noi la nivelul din Occident ar trebui să treacă mulți ani. Au fost pacienți transferați în stare mult mai gravă decât alții care au rămas în țară și care au supraviețuit, pacienți care nu te așteptai să fie salvați”, a povestit Voicu, medic primar ATI.

Ea a păstrat legătura cu familia lui Alexandru Chelba, la fel cum au făcut mulți din medicii care au îngrijit răniți de la Colectiv, fiind marcați de ceea ce au văzut.

„Jean Chelba este un om deosebit. Îmi pare rău și astăzi că a murit băiatul lui… cred că dacă erau alte condiții, avea alte șanse. Eu spun că acel pacient trebuia să trăiască, a venit la spital pe picioarele lui, erau niște factori de risc, dar asta nu însemna că nu avea șanse să trăiască. Am văzut pacienți care erau mult mai grav decât el. Eu am remușcări, îmi reproșez fiindcă acel pacient trebuia să trăiască”, a povestit cu părere de rău Elena Voicu.

loading...
VEZI COMENTARII