Cea mai grea capcană culinară în Postul Paştelui. Ce RECOMANDĂ nutriţioniştii

Supă de legume / Sursa foto: recipeshubs.com

Spre deosebire de postul Crăciunului, când meniul celor care aleg să ţină acest post este compus în mare parte din legume conservate, în Postul Paştelui marea tentaţie este să se apeleze la legumele proaspete de pe tarabă. Nu este foarte recomandat – avertizează nutriţioniştii, arată Adevărul. . 

Ridichi roşii, ceapă verde, roşii, castraveţi – toate se găsesc din abundenţă nu doar în magazine, ci şi pe tarabele din pieţe. Întrucât data din calendar se plasează în perioada primăverii, ne gândim că ele provin din serele din apropiere. Este fals – avertizează nutriţionistul zălăuan Marius Călinici, care spune că e încă prea devreme pentru a avea pe tarabe legume din producţia autohtonă. Prin urmare, ceea ce cumpărăm sunt, ca şi în sezonul rece, produse aduse din străinătate.

Dacă ar fi să aleg între aceste legume proaspete, care este clar că nu au cum să provină din serele autohtone, ci sunt aduse de la mare depărtare şi tratate pentru a rezista drumului, şi legumele congelate, aleg în mod cert legumele congelate. Explicaţia – chiar dacă şi aceste legume sunt produse în altă parte, ele sunt congelate la maximum trei ore după recoltare, procedeu de conservare care păstrează vitaminele şi care nu presupune alte tratamente, cum se întâmplă în cazul legumelor proaspete, aduse de la mare distanţă. În concluzie, dacă ai de ales între o trufanda de origine incertă şi o mazăre sau o fasole congelată, alege produsul congelat!”, recomandă nutriţionistul Marius Călinici.

Nutriţionistul nu recomandă o excludere totală a acestor legume aşa-zise “timpurii”, ci o limitare a consumului lor şi înlocuirea cu legume congelate.

Citiți mai departe pe Adevărul.

VEZI COMENTARII