Ilinca Vandici a făcut noi dezvăluiri despre divorțul de Andrei Neacșu, după mai bine de un an de la nefericitul eveniment. Care a fost motivul separări și cum i-a spus fiului lor despre separare, aflați în rândurile următoare.
Prezentatoarea emisiunii “Bravo, Ai Stil!” a vorbit despre intimitatea vieții sale amoroase și cum a avut loc divorțul de Andrei Neacșu. Cei doi s-au căsătorit în anul 2016, iar la scurt timp a venit pe lume băiețelul lor.
Relația a fost una foarte frumoasă, motiv pentru care a surprins pe toată lumea atunci când au anunțat despărțirea. În luna aprilie a anului trecut au apărut primele zvonuri în lumea mondenă privind divorțul. Atunci, nici vedeta TV și nici omul de afaceri nu au confirmat speculațiile.
După câteva luni, Ilinca Vandici a confirmat că, într-adevăr, s-a separat oficial de partenerul său de viață. La un an de la divorț, prezentatoarea TV a vorbit despre evenimentul neașteptat.
Ilinca nu a oferit foarte multe detalii, dar s-a rezumat la a recunoaște doar că tatăl copilului său știe exact cu ce i-a greșit în anii de căsnicie.
Citește și: Anca Serea și Adi Sînă, la un pas de divorț. Ce s-a întâmplat între cele două vedete
“Nu este o tragedie! Doamne, iartă-mă, oamenii divorţează… Am fost foarte sinceră şi reală cu el, nu am încercat să îi pun fundă şi să împachetez frumos această decizie. A fost un divorţ pe linişte. Știe el ce mi-a făcut!
Mi-am dat voie să simt, să plâng, să fiu vulnerabilă şi să îmi trăiesc durerea. Să dau cu pumnul în pernă… Este o gură de aer de care aveam nevoie, multă lume mă atacă!”, a spus Ilinca Vandici în podcastul lui Teo Trandafir.
A fost o perioadă foarte grea pentru vedetă, dar de dragul copilului pe care îl are cu Andrei Neacșu, a fost puternică. În cadrul aceluiași podcast, când a fost întrebată cum i-a comunicat fiului ei despre divorț, Ilinca Vandici a recunoscut că a cerut sfatul unui specialist.
Citește și: Imaginile cu Ilinca Vandici pe care sigur le-ai uitat. Cum arăta vedeta TV la 18 ani, nu o mai recunoști
“M-am dus la un specialist și mi-a zis să nu povestesc nimic decât atunci când copilul întreabă. Pentru ei e o durere și nu sunt pregătiți pentru asta.
După un timp a venit întrebarea și am fost foarte sinceră și autentică cu el. I-am zis că amândoi îl iubim necondiționat și că va rămâne mereu copilul nostru. I-am spus concret cum stau lucrurile. Bătăliile mele interioare nu mai sunt atât de puternice.”