Anisia Gafton este de nerecunoscut după ce a decis să apeleze la medici pentru o operație la nas. Intervenția a fost una în scop medical, dar vedeta a decis își facă o mică ajustare la nivelul feței. Pozele de pe rețelele de socializare i-au șocat pe fanii care au remarcat diferența.
Anisia Gafton a devenit cunoscută după show-urile sale de stand-up comedy, iar acum apare pe micile ecrane în cadrul emisiunii “Săriți de pe fix”. Printre comedianții care ne aduc zâmbetul pe buze în acest joc se află și Anisia.
Pe pagina sa de Instagram, câștigătoarea show-ului “Sunt celebru, scoate-mă de aici!” și-a anunțat fanii că a trecut printr-o intervenție medicală la nivelul nasului. De asemenea, Anisia a decis să facă și o mică ajustare estetică.
“Recent, acum o lună și ceva am făcut o operație de deviație de sept complicățică chiar. Iar nasul oricum trebuia îndreptat. Și dacă tot am intrat în nas pentru deviație, am făcut ca românul: când schimb gresia, hai că schimb și faianța.
Așa ca am umblat și estetic. Important este că sunt sănătoasă și pot respira calumea acum, nasul și fața o să se ușor, ușor în următorul an.
Și foarte important e că atunci când beau ceva, în sfârșit îmi încape tot nasul în pahar. Oricum eu rămân aceeași Anisia cu același farmec, energie, aceeași Anisia sărită de pe fix și doritoare să vă fac sa râdeți! Vă pup și vă iubesc!”.
Citește și: Ce operații estetice are Cristina Ich, de fapt. Vedeta a mărturisit tot
Într-un interviu în exclusivitate pentru Playtech Știri, comedianta a făcut dezvăluiri despre iubitul ei, Serghei. Cei doi sunt împreună de mai bine de 6 ani și este sigură că el este jumătatea ei.
“Mi-am dat seama că e jumătatea mea pentru că ne înțelegem. Prima dată am fost foarte profesionali, adică vorbeam de stand up. Între timp lucrurile s-au mai combinat așa, mai un pupic, mai o privire, mai un reproș că nu duce gunoiul.
Atunci a fost primul semn că e jumătatea mea. Când am zis: de ce nu-ți duci tu gunoiul? M-am uitat în ochii lui, el s-a uitat la mine, a primit reproșul. E jumătatea mea! Odată cu primul reproș, el când a înghițit așa în sec și a zis că-l duc, e al meu!”, a declarat Anisia.